News

„Acasă la Brâncuși”, în Art Safari

Satul pe care Constantin Brâncuși l-a făcut celebru, Hobița, se află în centrul unei noi expoziții temporare la Art Safari, care se va deschide miercuri, 1 mai, și care poate fi văzută până pe 19 mai. Expoziția „Acasă la Brâncuși” este realizată în parteneriat cu Muzeul Național al Țăranului Român și va prezenta publicului piese etnografice, dar și fotografii documentare rare din colecția Academiei Române.

Art Safari este deschis zilnic între 12:00 și 21:00, în perioada 1-5 mai. Biletele pot fi achiziționate online sau direct de la intrare. De asemenea, în fiecare zi au loc ateliere de creație pentru copii (cu tematică de vacanță, de la încondeiere ouă de Paște la opera lui Brâncuși), în intervalul 12:00-13:30. Biletele sunt disponibile online sau la intrare. 

Universul lui Brâncuși, evocat prin obiecte și fotografii rare

Expoziția „Acasă la Brâncuși” evocă rădăcinile lui Brâncuși printr-un interior de casă gorjeană din Hobița, recompus în Art Safari cu o serie de obiecte de mobilier din patrimoniul Muzeului Național al Țăranului Român. Fotografii cu caracter documentar din colecția Academiei Române întregesc expoziția.

De altfel, Constantin Brâncuși este prezent printre personalitățile din „Istoria României în 100 de portrete”, curator: Cornel Ilie, expoziție ce poate fi văzută la Art Safari până pe 28 iulie.

Sculptorul este evocat printr-o serie de fotografii, printre care și un portret de Man Ray, un bust, dar și o serie de obiecte personale, toate din colecții private: o valiză franțuzească de voiaj, folosită de Constantin Brâncuși în celebrele călătorii spre Statele Unite, vesta de lucru a sculptorului, un costum de zi din trei piese, purtat de Constantin Brâncuși în perioada pariziană (marca Sleator & Carter), un costum de seară din trei piese, purtat de Constantin Brâncuși în perioada pariziană (marca Sleator & Carter), un pardesiu Burberry’s (azi, Burberry), posibil folosit ca haină de lucru, pipă și baston.

Locul în care Brâncuși a învățat să îmblânzească lemnul și piatra

Constantin Brâncuși s-a născut în satul Hobiţa din judeţul Gorj, la 19 februarie 1876, în familia lui Nicolae Radu şi a Mariei Brâncuşi, care se ocupau cu agricultura, prelucrarea lemnului şi creşterea vitelor. Micul Brâncuși a învăţat de la meşterii dulgheri ai satului, în primul rând de la tatăl şi bunicul sau, priceperea de a ciopli lemnul. Hobița a reprezentat o sursă de inspirație pentru arta sa: de la casele frumos împodobite, la vechea biserică de lemn cu fruntarul crestat, sprijinit pe stâlpi, ce evoca obârşia viitoarei Coloane Infinite, şi cimitirul satului, cu troiţele şi crucile înflorate.

Dornic să cunoască lumea, la 7 ani, în 1883, Brâncuși are primul act de independență de care își aduce aminte, pleacă „de-acasă în lume”, așa cum este documentat de Barbu Brezianu, dedicat cercetător român al operei lui Constantin Brâncuși. Este găsit de mama sa la Târgu-Jiu și adus acasă (unde urmează prima clasă primară în comuna Peștișani). În 1884, în clasa a II-a, este pedepsit, pe motiv că a crestat cu briceagul banca și întrerupe învățătura, și trimis ucenic la un negustor de butoaie. Alege pietre din alba râului și își umple buzunarele cu ele, aspirând de pe atunci să modeleze forme cu care să se poată juca, forme „în stare să aducă bucurie oamenilor”. 

În 1904, pleacă pe jos la Paris, unde lucrează un timp în atelierul renumitului Auguste Rodin. În 1914, are prima expoziţie personală la New York, urmată de cea mai prolifică etapă creatoare. Încetează din viaţă la 81 ani la Paris. Lucrările sale sunt răspândite în toată lumea, în cele mai mari muzee şi colecţii, foarte puține aflându-se pe teritoriul țării natale a artistului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

News

Art Safari anunță deschiderea expoziției „Farmecul Antichității: Comori de artă din colecțiile Intesa Sanpaolo”, joi, 13 noiembrie, prezentând o selecție de opere remarcabile dintr-o...

News

După un îndelungat șantier de consolidare, început în 2016, se va redeschide Muzeul Național al Țăranului Român după Paști, pe 25 aprilie. Data este...

News

Art Safari deschide, din 10 aprilie, o nouă expoziție temporară dedicată unora dintre cele mai delicate și încărcate de simbol subiecte din artă. „Flori....

News

Art Safari a anunțat publicarea a trei noi albume dedicate unora dintre cele mai apreciate expoziții organizate până acum: „Maria a României. Regină și...

News

Din această săptămână, pasionații de artă își dau întâlnire la Art Safari. Cel mai mare conglomerat de expoziții de artă din România, ajuns la...

News

Din 28 noiembrie, se deschide la Art Safari expoziția „Cele mai frumoase tradiții”, curator Cristian Vechiu, ce explorează bogăția obiceiurilor și a valorilor spirituale...

News

Flavia Lupu se întoarce la Art Safari din 23 noiembrie până pe 15 decembrie, pentru a treia oară, cu 10 testimoniale despre frumusețe și...

Haute Cuisine

După ce marile case de modă au luat cu asalt universulrestaurantelor și, prin atenția la detalii și design, au reușit să redefinească experiențele din...

News

Art Safari anunță o serie de talk-uri sub forma unei serii de lecturi deschise, care vor aduce în fața publicului general, profesioniști din domeniul...

News

Art Safari, cel mai mare organizator de expoziții din Europa de Est, anunță o nouă ediție care sărbătorește femeile cu o contribuție impresionantă în...

News

Vanner Collective anunță proiectul artistic „Să cunoști lumea”, reunind sub umbrela empatiei și inclusivității o serie de activități menite să apropie persoanele cu dizabilități...

News

Cea de-a 15-a ediție a festivalului Serile Filmului Românesc va fi deschisă miercuri, 31 iulie, începând cu ora 18.30, în punctul 0 al Iașului...

Art & Design

Art Safari, cel mai mare organizator de expoziții din Europa de Est, anunță deschiderea unui nou eveniment în țară, dedicat unuia dintre cei mai...

People

Cât curaj avem să fim noi? Cine suntem noi? Ce înseamnă autenticitate pentru un om obișnuit? Dar pentru un artist? Toți ne îndeamnă să...

News

Pe data de 20 decembrie 2023, Muzeul Național de Artă din Timișoara își va deschide porțile pentru un maraton cultural și acces cu program...

News

Cea mai veche ie din România, „Cămașa de la Brețcu, Trei Scaune”, datată 1798, va fi vedetă la Art Safari, cu ocazia Zilei Naționale...

Copyright © 2026 ICON by Biz Mai mult ca oricând, oamenii au nevoie să-și găsească timp să se oprească. Și să respire. Pentru că totul se întâmplă acum. E urgent și în viteză, cu greu mai găsim timp pentru ce contează cu adevărat. Pentru noi. În toată această perioadă de vrie ne bucurăm să vedem și oameni care reușesc să se bucure de viață. De fiecare zi, cu tot ce aduce ea. Care nu renunță la momentele prețioase și au învățat să transforme rutina de acasă sau chiar din vacanță în adevărate experiențe. Ei sunt oamenii care ne-au inspirat să dăm viață acestui proiect. Care demonstrează prin propriul exemplu că de noi, de fiecare în parte, depinde să avem o viață așa cum visăm. Noi ne transformăm trăirile de azi în amintiri de neuitat. Nu, nu sunt supraoameni. Nici personalități lipsite de griji. Sunt oameni reali, pe care îi știm și cu care colaborăm de ani buni. Oameni care aleg să se ocupe și de ei, așa cum se ocupă de proiectele importante din viața lor. Pe unii îi cunoașteți, pe alții îi veți descoperi și sperăm că vă vor oferi acel moment neașteptat de încântare. Ei sunt oamenii ICON și ne bucurăm să-i aducem în lumina reflectoarelor.

Exit mobile version