Art Safari New Museum extinde expoziția Vermont și farmecul Belle Époque cu opt lucrări de referință din colecția Muzeului Național de Artă al României (MNAR), una dintre cele mai importante instituții muzeale din țară. Lucrările adaugă expoziției noi straturi de profunzime și oferă publicului o imagine și mai amplă asupra parcursului artistic al lui Nicolae Vermont.
„Colaborarea cu MNAR reprezintă o recunoaștere a importanței demersului expozițional Art Safari și a angajamentului față de recuperarea și punerea în valoare a patrimoniului artistic românesc – prin expozițiile și retrospectivelor dedicate marilor maeștri ai artei românești. Prin disponibilitatea de a scoate din colecție piese de referință, muzeul contribuie în mod esențial la experiența publicului și la înțelegerea operei lui Vermont în toată complexitatea ei” – Maria Munteanu, curatoare Art Safari New Museum.
Dintre cele opt lucrări, se remarcă un intim autoportret în ulei din 1905, „Autoportret la șevalet”.

Lucrarea este specială pentru că, în mod mai puțin obișnuit, Vermont se autoreprezintă stând în picioare, lângă șevalet, în atelierul său din casa care se afla pe Bulevardul Regina Maria, în București. În timp ce lucrează, fumează o pipă. Este o reprezentare perfectă a atmosferei artistice boeme care a a caracterizat sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX, epocă în care Vermont s-a format artistic și a atins notorietatea.
Într-un fel, lucrarea încapsulează atât un portret al existenței artistice a vremii, dar și proiecția romantică a publicului asupra artistului și a actului creator, atât de adânc înrădăcinată în conștiința culturală europeană. Această ultimă valență poate fi citită de publicul contemporan, care este invitat să reflecte exact asupra acestor multiple straturi de idei, de sentimente, de înțelesuri, care se aștern inevitabil asupra unei epoci trecute, odată cu trecerea timpului, cu evoluția societăților și a preocupărilor politice, ideologice și estetice ale omenirii.
„Autoportret la șevalet”, precum și celelalte lucrări noi pot fi văzute de public începând de joi, 16 aprilie, la Art Safari New Museum, Amzei 13, Sectorul 1.
Cea mai frumoasă perioadă din istoria României
Găzduită în Pavilionul Muzeal al Art Safari New Museum, expoziția Vermont și farmecul Belle Époque urmărește parcursul artistic al lui Nicolae Vermont (1866–1932) – pictor și gravor, unul dintre artiștii care, în jurul anului 1900, a pus în mișcare una dintre cele mai importante etape de înnoire a artei românești. Format la Școala de Belle-Arte din București, sub îndrumarea lui Theodor Aman, și desăvârșit la Academia de Arte din München, Vermont a absorbit influențele Jugendstil și a creat, alături de Ștefan Luchian, Frederic Storck, Arthur Verona și Ipolit Strâmbu, societățile artistice Ileana și Tinerimea Artistică, deschizând totodată prima expoziție a artiștilor independenți din România.
Expoziția de la Art Safari New Museum reunește lucrări din toate etapele creației sale, de la schițele realizate în muzeele muncheneze până la compoziții alegorice (Bachus), picturi religioase (Răstignirea) și lucrări cu mesaj social (Emigranții), alături de o secțiune dedicată gravurii.
Scenografia expoziției este semnată de Cosmin Florea, iar curatoarea este Maria Munteanu.