Oana Jindiceanu este un om creativ și mama a patru copii. Încă din liceu și-a dat seama că menirea ei este să joace pe o scenă, iar cea mai recentă creație este one woman show-ul „Fetița din Debara”.
A luat o gură din cana de cappuccino și mi-a spus că își amintește și acum primul rol. Era în clasa a 10-a și făcea parte din trupa de teatru a liceului Lazăr din București, care era ghidată de profesorul de limba și literatura română.
Atunci, a jucat o femeie matură, o doctoriță din „Albastru deschis”, de Dan Tărchilă. Piesa era una de Crăciun și spunea o poveste de dragoste.
Cu toate că a avut niște emoții uriașe, după ce s-a lăsat cortina Oana s-a relaxat, fiindcă a primit felicitări, iar autorul, care fusese prezent în sală, i-a semnat volumul.
A fost o adevărată performanță pentru o adolescentă de 16 ani.
În acea etapă, viitorul ei era destul de neclar. A continuat să facă parte din trupa de teatru, care ajunsese să fie dirijată de actorul Andi Vasluianu, să participe la festivaluri pentru amatori și liceeni. Mama ei nu i-a permis să meargă la actorie, așa că a ales limbile străine, cum plănuise inițial.
Oana era în clasa a 12-a când i-a spus mamei că își dorește să devină actriță. Reacția nu a fost una fericită, iar cuvintele exacte ale mamei apar chiar în piesa de teatru „Fetița din Debara”, care a avut premiera în această primăvară.
Se râde mult la această secvență din piesă.
După examenul de bacalaureat, a ales să nu dea admiterea la actorie. Îi era prea frică. S-a îndreptat către a doua ei pasiune, limba franceză.
Din păcate, a fost dezamăgită de primele cursuri de la facultatea de limbi străine. Se aștepta să intre într-un mediu academic de cercetare lingvistico-literară, dar în realitate, materiile erau predate de niște profesori plictisiți. Ei recitau lecțiile învățate mecanic, iar studenții, care, probabil, erau și mai plictisiți, le notau pe foi și în caiete.
În anul care a urmat, a renunțat la limbile străine și și-a încercat norocul la actorie. A picat admiterea, fiindcă în loc să se prezinte pe ea, a luat decizia să facă niște personaje.
Abia din a doua încercare a fost admisă, după ce a studiat cu domnul Cătălin Naum, la teatrul Podul. În 2002, Oana începea facultatea.
Maternitatea și teama de instabilitate
După ce a activat câțiva ani ca actriță independentă, a apărut în serialul „Războiul sexelor”, spectacolul „Se iubesc” și chiar câteva reclame, Oana a născut primul copil în 2010 și a început să se îndoiască că menirea ei este să fie în lumea teatrului.
Este foarte greu să fii mamă și actriță independentă.
Atunci a ales să stea lângă familie, mai ales că între cei patru copii există o diferență de numai doi ani și jumătate.
Concediu de maternitate al Oanei a durat aproape zece ani. I-ar fi fost dificil, ba chiar imposibil, să lase copiii acasă ca să meargă la repetiții și spectacole. Mai mult decât atât, i se părea o meserie complet nesigură.
A început, treptat, să se îndrepte către alte activități creative. În perioada în care a lipsit de pe scenă, Oana a lucrat în MLM-uri, a scris pentru un site de nutriție pentru copii, a fost Social Media Manager atât pentru proiecte artistice, cât și pentru proiecte comerciale și chiar a pus bazele unei librării ambulante.
În pandemie și-a dat seama, pentru a doua oară, că ea trebuie să fie actriță. Brusc nu mai era o dorință, ci o necesitate. Totuși, din cauza izolării, teatrul era amenințat.
Eram înconjurați de moarte, așa că atunci mi-am zis că dacă vom muri toți din cauza virusului, eu vreau să mor actriță. Nu mai pot să mă ascund în spatele altor activități.
În 2022, când s-a întors pe scenă, Oana s-a simțit ca o proaspătă absolventă a facultății de actorie. A făcut pași mărunți până s-a readaptat.
Dintre toate rolurile pe care le-a jucat, favoritul ei este cel din „Fetița din Debara”, iar pe locul doi este Mașa, din „Trei surori”, a lui Cehov.
Oana și fetița din debara
Cu toate că „Fetița din Debara”, prima piesă de teatru semnată de Oana Jindiceanu, a avut premiera de curând, ideea s-a născut tot în perioada maternității. Renunțase la teatru, dar nu și la „lentila artistului”, așa că, fără să vrea, a început să înregistreze scene din viață care aveau potențialul de a fi dramatizabile.
Piesa de teatru s-a născut din câteva scene schițate și visul Oanei de a scrie, la un moment dat, despre ideea de a fi mamă.
Lipsa de disciplină și timp nu mi-a permis să mă ocup serios de asta până într-o zi, când am văzut un anunț de la Teatrul Național. Mimi Brănescu ținea un curs de dramaturgie.
Oana s-a întors la schițele ei, le-a modificat și a trimis cele patru pagini de text care erau solicitate potențialilor cursanți.
A fost surprinsă când a primit răspunsul pozitiv. Își amintește, zâmbind, că a citit mailul de două ori ca să fie sigură că despre ea este vorba.
Atelierul a durat aproximativ șase luni, cu câteva pauze și vacanțe. Obișnuiau să se întâlnească la începutul săptămânii, iar după fiecare ședință primeau câte o temă de la Brănescu.
Ea a scris un monolog, iar Mimi a încurajat-o să-l lungească, să-l facă suficient de mare pentru a putea fi citit în 50 de minute. Cu toate că a fost sceptică la început, Oana a transformat acel monolog în tema de absolvire, care trebuia să aibă la bază o fărâmă din realitatea fiecărui dramaturg debutant.
Tatăl meu era în spital în acea perioadă, așa că asta a fost scena reală de care m-am agățat.
După prima lectură publică a textului, a mai durat un an până când „Fetița din debara” a devenit spectacol la Teatrul de Artă. Piesa este regizată de Andreea Grămoșteanu și Alexandru Unguru. Scenografia este semnată de Andrei Jindiceanu, soțul Oanei, iar de coregrafie s-a ocupat Selina Colceru.
Fiind o monodramă, „Fetița din Debara” are un singur actor. Inițial, Oana s-a gândit că ar fi mult mai profitabil și ar căpăta mult mai multă notorietate dacă ar aduce o actriță consacrată să joace în piesă. Totuși, din cauza faptului că textul este atât de personal, a ajuns la concluzia că ea ar putea interpreta cel mai bine acest rol.
Deși pare floare la ureche, este foarte greu să fii singură pe scenă.
„Fetița din Debara” urmărește, de fapt, viața unei femei, din copilăria mică până la maturitate. O femeie care trece prin despărțirea familiei, o adolescență explozivă, marcată de un avort, alegerea profesiei de actriță și maternitate. Este un spectacol despre devenire, despre cum relațiile cu familia și visurile din adolescență ne influențează viitorul.
Piesa Oanei este despre femei, despre visuri, despre vulnerabilitate. Publicul a râs în aceeași măsură în care a și plâns.
După atâția ani de activitate în domeniul artistic, Oana Jindiceanu și-a dat seama că un actor bun nu are nevoie doar de talent, ci și de reziliență, determinare, disciplină, seriozitate și foarte multă muncă.
Cred că această nouă generație de actori este mai antrenată. Noi am pornit în această călătorie cu așteptări foarte mari, am idealizat această meserie.
Foto (C) cover Dinu Lazăr
