Culture

Cel mai mare eveniment dedicat dansului, în august, la București

NOAPTEA DANSULUI , cel mai mare eveniment dedicat dansului din țară, are loc pe 26 august 2023 în București

„Noaptea Dansului” aduce laolaltă peste 40 de școli, studiouri și inițiative de dans, peste 15 stiluri de dans, peste 2000 de dansatori și 30.000 de bucureșteni să danseze împreună pe Calea Victoriei – în cadrul proiectului „Străzi Deschise” al PMB pe 26 august.

Explorarea magiei dansului se mută din stradă în școlile de dans partenere, în care vor avea loc lecții demonstrative gratuite pentru vizitatori, iar apoi noaptea se încheie cu un afterparty cu două zone, unde vor fi două playlist-uri specifice, la Sala Polivalentă.

Pe 26 august, timp de trei ore, de la ora 17:00 la ora 20:00, tot Bucureștiul dansează.

Dana si Dragos Samoila dansand

Calea Victoriei va deveni cea mai mare zonă de promenadă în care vor avea loc demonstrații de dans stradale și flash-mob-uri la tot pasul, susținute de dansatori profesioniști, în șase mari zone ( Cercul Militar, Monumentul Revoluției, Hotel Radisson, Grădina Monteoru, Palace Casino și Muzeul Enescu), în cadrul proiectului Străzi Deschise al Primăriei Municipiului București.

“Sunt invitați toți iubitorii dansului, curioșii și toți cei care vor să simtă beneficiile și magia dansului, având șansa să experimenteze zeci de stiluri de dans împreună cu dansatorii și reprezentații școlilor de dans înscrise în proiect. Nu vor exista scene, căci ne dorim spargerea barierei dintre artist și spectactor, spațiul fiind lăsat liber a fi explorat și dansat. Noaptea Dansului oferă oportunitatea unică de a descoperi frumusețea dansului, de a-i simți energia și beneficiile pentru minte și corp, conectând amatori și profesioniști deopotrivă, stabilind între ei o relație deschisă, bazată pe aceleași coordonate: bucuria și plăcerea de a dansa. Vrem ca fiecare moment de dans profesionist să fie urmat de un moment de interacțiune cu publicul. Și mai cred ca dansul este arta performativă cea mai democratică, oricine putând participa instant la experiență” Dragoș Samoil, profesor de tango/dans, antreprenor cultural, inițiator și coordonatorul proiectului

Școlile si studiourile partenere proiectului “Noaptea Dansului” își vor ține porțile deschise de la ora 19:00 la 22:00 oferind publicului șansa de a experimenta, gratuit, în cadrul lecțiilor demonstrative, zeci de stiluri de dans: tango argentinian, salsa, bachata, kizomba, zouk, dansuri latino, dansuri standard, k-pop, dans contemporan, street dance, vals, oriental dance,  greek dance, flamenco, jazz, burlesque, hip-hop, dansuri populare, ethnic/balkanik dance, indian/bollywood dance, step, west coast swing/ lindy hop/rockabilly, balet etc.

„Capitala are nevoie de euforia și de efervescența pe care dansul ni le transmite, într-o noapte ce oferă o deschidere extraordinară iubitorilor dansului, fie ei admiratori sau practicanți, în cadrul acestui proiect inedit și unic în peisajul nostru cultural. Doritorii vor putea să se programeze la ce lecții vor să asiste si vor găsi și o lista completă cu școlile de dans înscrise în proiect pe site-ul evenimentului, apoi vor putea merge la explorat și experimentat variatele stiluri de dans.

Ne-am bucurat de deschiderea instituțiilor partenere proiectului, Arcub, Străzi Deschise – PMB și Insititutul Cultural Român ce ne-au confirmat faptul că Bucureștiul are nevoie de asemenea evenimente”, mărturisește Daniela Samoil-Istrate, jurnalist, inițiatorul și coordonatorul proiectului “Noaptea Dansului”.

Evenimentul va continua cu Mare Petrecere a Dansului (Dancers of Bucharest) ce va avea loc de la ora 22:00 la Sala Polivalentă în cele 2 foiere. Organizatorii au pregatit o petrecere inedită cu 2 zone muzicale ce vor găzdui două playlisturi diferite. Prima zonă – Latin Fiesta – va avea un playlist orientat spre muzica de dans latino: salsa, bachata, kizomba, tango etc. A doua zonă – All times Dance Hits – va avea cele mai populare hituri de dans din zona Pop, rock, disco, funk, indie, hiphop, electro, hituri românești nostagice de dans, best of decades (1990-2000, 2000-2010 și 2010 – 2022), etc.

“Dansul înseamnă în primul rând libertatea de a fi tu însuți, înseamnă prezență, înseamnă conexiune cu ceilalți dansatori. Este bucurie în mișcare.. Este cea mai facilă cale de comunicare între oameni, prin energia sa fantastică, prin lejeritatea, bucuria, magia și universalitatea sa. Este calea cea mai simplă de a cunoaște prieteni noi. De asemenea, ne propunem să lărgim și să unim și mai mult comunitatea dansatorilor, prin atragerea de noi cursanți în școlile și studiourile partenere”, si mai ales vrem să creăm o experienă de neuitat”, adaugă Dragoș Samoil.

FOTO ILUSTRAȚIE: Ardian Lumi / Unsplash

Advertisement. Scroll to continue reading.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

News

Gala Premiilor CNDB, ajunsă la cea de-a 12-a ediție,  eveniment organizat de Centrul Național al Dansului București la Teatrul Național „I.L. Caragiale” București, a...

News

Festivalul Strada Armenească, un eveniment care vorbește despre supraviețuire culturală, despre adaptare și reinventare, dar și despre o bucurie profundă a întâlnirii – între...

News

Actriță, cântăreață, dansatoare, antreprenoare și, mai presus de toate, femeie într-o continuă redefinire de sine, Jennifer Lopez este un simbol al culturii pop. Pe...

News

Prima ediție de primăvară sub umbrela „Noaptea Dansului– Bucureștiul Dansează” va avea loc, duminică, pe 13 aprilie, în fața Muzeului Național de Istorie a...

News

În perioada 5-11 mai, Centrul Național al Dansului București (CNDB) găzduiește cea de-a cincea ediție a Festivalului de arte performative News from Polska, organizat...

News

Centrul Național al Dansului București anunță semimaratonul de dans contemporan & perfomance: Dans.Context.Showcase – eveniment care prezintă unele dintre cele mai relevante producții de...

News

Primăvara este momentul perfect pentru un refresh al garderobei, iar pe 29 și 30 martie, Băneasa Xclusive Days aduce o experiență premium de shopping,...

News

La 35 de ani de la înfiintarea studiilor superioare în coregrafie în Romania, Universitatea Nationala de Teatru si Cinematografie „I.L.Caragiale” organizeaza între 2 si...

Fashion & Style

Luxul ZEGNA a ajuns la București! ZEGNA Negozio este primul magazin al brandului de lux care se deschide în centrul Bucureștiului. Eleganța unei clădiri...

News

Centrul Național al Dansului (CNDB) este printre fondatorii rețelei Moving Balkans alături de alți zece parteneri din opt țări din regiune. Moving Balkans este...

News

Centrul Național al Dansului București anunță pentru luna februarie și începutul lunii martie trei spectacole care merită un loc în primul rând. Pe 9...

Evenimente

Evenimentul emblematic al revistei Haute Culture, Gala The Culture of Luxury, în cadrul căreia sunt celebrate personalități și proiecte remarcabile, a avut loc în...

News

Vineri, la Teatrul Național din București, are loc evenimentul prin care se oferă recunoaștere la scenă deschisă pentru dansul contemporan și meritele artiștilor ce...

News

Piața Sfatului a fost locul în care optsprezece școli de dans și peste 200 de dansatori profesioniști și amatori au oferit publicului brașovean, timp...

News

Brașovul va găzdui unul dintre cele mai mari evenimente de dans urban din România, “Noaptea Dansului 2024: Brașovul Dansează”, pe 31 august, în Piața...

News

Sub numele „Invitație la vals” a fost anunțat concertul extraordinar, cu selecții din Strauss, Lehar și Shostakovich, v la Teatrul Național de Operetă și...

Copyright © 2026 ICON by Biz Mai mult ca oricând, oamenii au nevoie să-și găsească timp să se oprească. Și să respire. Pentru că totul se întâmplă acum. E urgent și în viteză, cu greu mai găsim timp pentru ce contează cu adevărat. Pentru noi. În toată această perioadă de vrie ne bucurăm să vedem și oameni care reușesc să se bucure de viață. De fiecare zi, cu tot ce aduce ea. Care nu renunță la momentele prețioase și au învățat să transforme rutina de acasă sau chiar din vacanță în adevărate experiențe. Ei sunt oamenii care ne-au inspirat să dăm viață acestui proiect. Care demonstrează prin propriul exemplu că de noi, de fiecare în parte, depinde să avem o viață așa cum visăm. Noi ne transformăm trăirile de azi în amintiri de neuitat. Nu, nu sunt supraoameni. Nici personalități lipsite de griji. Sunt oameni reali, pe care îi știm și cu care colaborăm de ani buni. Oameni care aleg să se ocupe și de ei, așa cum se ocupă de proiectele importante din viața lor. Pe unii îi cunoașteți, pe alții îi veți descoperi și sperăm că vă vor oferi acel moment neașteptat de încântare. Ei sunt oamenii ICON și ne bucurăm să-i aducem în lumina reflectoarelor.

Exit mobile version