Connect with us

Hi, what are you looking for?

Featured

Codrina Apostol pe autenticitate, nu pe trenduri

Codrina Apostol pe autenticitate, nu pe trenduri

Codrina Apostol este creatoare de conținut și co-fondatoarea brandului Muliebrity, alături de Nicoleta Negură. Ea se face remarcată atât prin estetică, cât și prin inteligență, profunzime și printr-un ascuțit simț al umorului.

„Nu este ușor să porți un nume cunoscut. Mai ales când stai într-un orășel ca Pașcani”, mi-a zis Codrina. Am admirat-o întotdeauna pentru ceea ce este, pentru ceea ce promovează, dar și pentru imaginea pe care o proiectează.

Codrina Apostol pe autenticitate, nu pe trenduri

La discuția noastră, Codrina a purtat o cămașă albă clasică și o pereche de blugi simpli, cărora le-a dat personalitate nu doar prin ochelarii cu rame negre și groase și prin cerceii lungi, aurii, ci prin felul ei de a fi.

Un bilet doar dus, către Grecia

Codrina a arătat că este diferită încă din adolescență. A plecat din Pașcani în clasa a noua, alegând un liceu din Iași. A fost decizie care, în contextul acelor vremuri, era considerată aproape scandaloasă. În special fiindcă era fată.

„Nici nu o să intri”, i s-a spus. Și totuși, a intrat. Nu doar că a intrat, dar a și strălucit. A fost mereu prima, prima la liceu, prima la facultate, prima în ochii celor care, poate, nu o vedeau ca pe Codrina, ci ca pe „fata lui…” sau „soția lui…”.

Alegerea de a studia în străinătate n-a fost doar un pas academic important, ci un act de afirmare a individualității. Când am găsit acea bursă guvernamentală, nu le-am spus părinților. Am aplicat „pe ascuns”. Fiecare „nu ai să poți” a fost, de fapt, un șut… înainte.

Codrina a plecat în Grecia, o țară pe care a ajuns s-o iubească, dar care i-a testat răbdarea. Discriminarea, prejudecățile, greutățile financiare, toate au venit peste ea în valuri.

„Mereu am vrut să fiu pe picioarele mele, să nu iau bani de la părinți. Așa că am rămas fără curent, fără apă, fără bani. Le-am trăit pe toate.”, a punctat ea. Și totuși, n-a cedat. În loc să-și permită o vară de distracții, Codrina a învățat. A învățat limba greacă până la perfecțiune, a învățat să se descurce singură, a învățat cum e să fii tratată nu ca „româncă”, ci drept o studentă de elită.

Am învățat să am un punct de vedere, să fiu pertinentă, să am un mod de a gândi. Am învățat totul de la zero. Am trecut de la învățatul mecanic la studiu. Sistemul grecesc mi-a oferit nu doar o diplomă, ci un alt sistem care m-a ajutat să evoluez.

La Universitatea Aristotel din Salonic, Codrina a avut profesori care au recunoscut în ea un om de mare potențial. Ba chiar a luat nota zece la singurul profesor care nu punea mai mult de șapte.

A terminat facultatea cu Magna Cum Laude, o recunoaștere a efortului și pasiunii ei.

Codrina Apostol pe autenticitate, nu pe trenduri

Nepotismul care a făcut-o să-și schimbe direcția

După studii, Codrina s-a întors în România ca să activeze în domeniul pentru care s-a pregătit intens timp de cinci ani. Imediat ce a început să activeze în sfera diplomației, realitatea a fost dezamăgitoare: aceeași rețea de favoruri, aceiași oameni puși în funcții-cheie fără competențe reale, chiar și fără cunoștințe elementare de limbi străine.

Anii de luptă, de studii intense, de sacrificii și de nopți pline de frici și lacrimi păreau să nu conteze într-un sistem în care relațiile personale prevalau asupra pregătirii profesionale.

Un vis, urmat cu încăpățânare și pasiune, se spulbera sub greutatea unei realități care nu mi se mai potrivea.

Dezamăgirea nu era doar profesională, ci și personală: fusese nevoie să își înfrunte familia pentru a urma o carieră pe care o considera demnă, să se lupte cu prejudecăți despre rolul femeilor în societate și despre meseriile „potrivite” pentru ele.

Advertisement. Scroll to continue reading.

Însă, în ciuda dezamăgirii, Codrina nu s-a lăsat copleșită. A ales, cu durere, să se retragă din acel mediu.

Știam că urma să port în spate greutatea întrebării: „De ce ai renunțat?”

În acea perioadă de tranziție, Codrina a lucrat împreună cu soțul ei, punând în valoare cunoștințele dobândite în anii de studii și muncă. A contribuit la extinderea afacerii în 14 țări, ocupându-se de partea de comerț extern. Deși implicarea în afacerea de familie a fost o experiență, a resimțit din nou frustrarea de a nu fi percepută ca profesionist cu propriul nume, ci ca „soția lui Tudor”.

Codrina Apostol pe autenticitate, nu pe trenduri

A urmat o sarcină pierdută și apoi nașterea lui Victor, fiul ei. Din cauza unei sarcini cu complicații, a fost nevoită să stea la pat. Inevitabil a apărut întrebarea: „Eu ce fac?”.

Cu sprijinul partenerului, am decis să îmi ofer un an pentru mine. Nu neapărat un „an sabatic”, ci un moment de respiro după atâtea lupte.

Și-a reamintit de pasiunile din copilărie, pictura și machiajul, și a început să exploreze aceste direcții cu mult curaj.

O carieră în frumusețe și modă

Zona de beauty este un teritoriu al rafinamentului, al detaliilor subtile, al exprimării identității, valori pe care Codrina le-a cultivat încă din anii de formare.

Sunt Berbec, o zodie ambițioasă și ca fire, nu sunt genul de om care renunță.  Am ales o lume în care, poate, nu m-aș fi aventurat dacă aș fi cunoscut-o în detaliu. Și totuși, aici mi-am descoperit o altă voce.

A urmat cursuri de make-up în România și în Amsterdam, unde a învățat de la profesioniști precum Liselotte și Anita, colaboratoare ale renumitului make-up artist Peter Philips de la Dior.

Aceste experiențe au ajutat-o să-și dezvolte un stil propriu și să înțeleagă importanța unei semnături personale în arta machiajului.

Codrina Apostol pe autenticitate, nu pe trenduri

Ca make-up artist, Codrina a colaborat cu numeroase publicații internaționale, printre care Vogue Italia, Atlas, Dreamingless, Ellements, Manuka, Sicky și Trend Privé. De asemenea, a fost beauty editor pentru revistele Nunta și Șapte Seri, unde a împărtășit cititorilor săi ultimele tendințe și tehnici din industria frumuseții.

În paralel, Codrina a devenit un creator de conținut de succes, cu o prezență activă pe Instagram, unde împărtășește momente din viața sa personală și profesională.

Mai mult, am fost implicată în campanii de promovare pentru branduri precum Givenchy, pentru care am colaborat cu designerul Nicoleta Negură la realizarea unei rochii spectaculoase pentru lansarea parfumului „L’Interdit”.

În 2023, alături de Nicoleta Negură, Codrina a lansat brandul Muliebrity, care reflectă viziunea sa asupra feminității. Brandul se remarcă prin piese unice, create pentru a evidenția personalitatea fiecărei femei, pentru care a avut campanii realizate în locații de vis, precum Roma.

De asemenea, Codrina a lansat o colecție capsulă în colaborare cu brandul românesc Concepto, care promovează moda sustenabilă. Colecția, realizată din materiale precum denimul și viscoza, include piese versatile și atemporale, menite să sublinieze puterea și senzualitatea femeilor moderne.

Advertisement. Scroll to continue reading.

Recent, prin toamna lui 2024, în colaborare cu brandul românesc Alura, Codrina și-a pus amprenta și pe o colecție de încălțăminte elegantă și deosebit de comodă.

465128497 18426456025072405 9079345885358912026 n

Locul în care trendurile nu dictează

Într-o lume în care cifrele domină și algoritmii dictează succesul, Codrina reamintește că esența meseriei de creator de conținut nu stă în like-uri sau vizualizări, ci în conexiunea autentică cu oamenii.

Postarea este cea mai mică parte din job.

Ea petrece ore având conversații cu oamenii din comunitatea sa. A fi creator de conținut nu înseamnă doar să apari frumos într-un cadru, ci să fii acolo pentru oameni, zi de zi, cu răbdare.

În cadrul interviului, Codrina nu s-a ferit să abordeze un subiect sensibil, anume presiunea cifrelor, un standard artificial impus de platforme și susținut, adesea, de branduri și agenții care aleg colaboratori în funcție de engagement, nu de valoarea reală a conținutului.

Astăzi este mult mai ușor să cumperi urmăritori reali din bănci de engagement din Asia, care dau like, comentează și fac ce le ceri. Astfel, se creează o iluzie de popularitate, în timp ce autenticitatea se pierde.

Codrina refuză să participe la acest joc. Ea consideră că odată ce intri în cercul vicios al cumpărării de engagement, nu te mai poți opri. Ea preferă un cont organic, cu interacțiuni reale, chiar dacă acestea vin mai rar și cu efort susținut.

Codrina Apostol pe autenticitate, nu pe trenduri

Mereu îi va rămâne recunoscătoare Instagramului, fiindcă i-a oferit nu doar notorietate, ci și relații de prietene.

Sunt mândră că am reușit să mut online-ul în offline.

Codrina a botezat și a cununat oameni cunoscuți online, iar una dintre cele mai bune prietene ale sale este o conexiune din zona digitală.

În ciuda criticilor, judecăților și dificultăților, Codrina nu regretă parcursul său. Instagramul nu este pentru ea un job în sine, ci un instrument prin care a reușit să își atingă adevărata misiune: aceea de a se face cunoscută ca individualitate.

„Fetele care mă urmăresc m-au ajutat când mi-a fost rău. M-au felicitat când am fost sus. Este un sentiment pe care nu știu cum să-l descriu…”, a spus ea cu vocea ușor tremurândă.

Cu toate acestea, Codrina nu idealizează industria, ci o vede clar, o lume cu fațade glamourous, dar plină de intrigi și superficialitate, la fel ca oricare alt domeniu în care predomină imaginea. Însă tocmai prin sinceritatea ei, Codrina Apostol devine vocea unei generații de creatori de conținut care vor mai mult decât validare digitală. bento4d bento4d bento4d slot gacor slot gacor maxwin cerutu4d

Advertisement. Scroll to continue reading.
Written By

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Fashion & Style

Ca parte a angajamentului față de cinema, casa de modă franceză Chanel a susținut filmul „Two People Exchanging Saliva”, realizat de regizoarea de origine...

Fashion & Style

COS a lansat  o colecție capsulă, în ediție limitată, inspirată de lucrările fotografului californian Chris Perani Stabilit în San Rafael, California, Perani a crescut...

Fashion & Style

HUGO BOSS, unul dintre liderii mondiali pe segmentul de fashion luxury, a deschis, pe 17 octombrie 2024, în ansamblul mixed-use Iulius Town din Timişoara,...

Fashion & Style

Renumit pentru angajamentul său față de manufactură, meșteșug și design inovator, COS se inspiră din cultura contemporană și artă, îmbinând perfect eleganța cu modernitatea...

Fashion & Style

COS se întoarce la New York Fashion Week în luna septembrie pentru a prezenta colecția de bază pentru toamnă – iarnă și Atelier AW24....

Fashion & Style

Designerul Alina Cernătescu a lansat noua colecție de primăvară – vară, prin care își propune să creeze armura femeii moderne și feminine Ținutele sunt...

Fashion & Style

PERSON-A, un brand de modă românesc lansat anul trecut a lansat Origins, prima colecție alcătuită din 44 de piese vestimentare PERSON-A este un brand...

Fashion & Style

MURMUR, renumitul brand românesc de modă purtat de vedete internaționale precum Madonna, Lady Gaga, Beyonce sau Pamela Anderson, redefinește experiența consumatorilor, prezentând cea mai...

Fashion & Style

Zalando, o platformă online de fashion și lifestyle din Europa, lansează colecția ZIGN Studio a brandului său privat ZIGN Noua colecție premium, ZIGN Studio...

Fashion & Style

Brandul românesc de modă MURMUR, celebru pentru creațiile sale senzuale și rafinate, anunță cu entuziasm continuarea MURMUR Pop Up Store – o călătorie unică...

Fashion & Style

De la Loewe la Louis Vuitton, hiperrealismul se bucură de o popularitate din ce în ce mai mare, în special în rândul reprezentanților generației...

Fashion & Style

Festivalurile nu sunt doar despre concertele live, ci și despre modă, care în acest timp special nu are pic de limite creative. Celebritățile și...

Fashion & Style

„LOVE” by Giorgio Armani folosește AR pentru a construi o poveste care pregătește vizita în magazinul Giorgio Armani situat în Design District Miami. Pentru...

Advertisement

Copyright © 2026 ICON by Biz Mai mult ca oricând, oamenii au nevoie să-și găsească timp să se oprească. Și să respire. Pentru că totul se întâmplă acum. E urgent și în viteză, cu greu mai găsim timp pentru ce contează cu adevărat. Pentru noi. În toată această perioadă de vrie ne bucurăm să vedem și oameni care reușesc să se bucure de viață. De fiecare zi, cu tot ce aduce ea. Care nu renunță la momentele prețioase și au învățat să transforme rutina de acasă sau chiar din vacanță în adevărate experiențe. Ei sunt oamenii care ne-au inspirat să dăm viață acestui proiect. Care demonstrează prin propriul exemplu că de noi, de fiecare în parte, depinde să avem o viață așa cum visăm. Noi ne transformăm trăirile de azi în amintiri de neuitat. Nu, nu sunt supraoameni. Nici personalități lipsite de griji. Sunt oameni reali, pe care îi știm și cu care colaborăm de ani buni. Oameni care aleg să se ocupe și de ei, așa cum se ocupă de proiectele importante din viața lor. Pe unii îi cunoașteți, pe alții îi veți descoperi și sperăm că vă vor oferi acel moment neașteptat de încântare. Ei sunt oamenii ICON și ne bucurăm să-i aducem în lumina reflectoarelor.