News

„Colajul la Pas” continuă atmosfera Collage Festival. Ateliere de colaj organizate alături de Haute Culture

În urma remarcabilului succes la public al celei de-a doua ediții a Collage Festival, Creionetica și partenerii Celula de Artă, Să Fiți Cuminți și Green Hours propun două evenimente speciale menite să extindă experiența inedită a festivalului. Astfel, în datele de 14 și 15 noiembrie, la Green Hours, organizatorii vor susține tururi ghidate ale expoziției de colaje „Playing With Reality”, care a avut vernisajul în cadrul festivalului și care este în continuare deschisă publicului. Aceste tururi ghidate vor oferi însă vizitatorilor oportunitatea să audă poveștile din spatele lucrărilor și să le descopere devenirea, atât din punct de vedere conceptual, cât și printr-o prismă a tehnicilor folosite. Iar pentru cei curioși să-și încerce mâna într-o manieră creativă, în aceleași zile vor avea loc și ateliere de colaj organizate în parteneriat cu Haute Culture.

Materialele și spațiul de manevră sunt asigurate, creativitatea se aduce de acasă. Evenimentele au intrarea liberă și se desfășoară între orele 18:30 și 21:30 în ambele zile.

  Forma de artă plastică poate cea mai direct legată de aspectul ludic al avangardei artistice, colajul este în mod cât se poate de direct un joc cu realitatea, de unde și numele expoziției „Playing With Reality”, pentru care se vor organiza tururile ghidate. Zidurile încăperilor din Green Hours sunt acoperite cu peste 100 de lucrări selecționate în urma unui concurs, de la peste 60 de artiști aleși, la care se alătură artiștii organizatori și cei invitați. Portofoliile digitale ale artiștilor din concurs de regăsesc pe platforma online a festivalului: www.collagefestival.ro.

 Echipa din spatele evenimentelor de săptămâna viitoare și a Collage Festival este formată din artiștii Cristiana Bucureci, Andrei Stan, Ada Moisă, Ruxandra Niculae și Livia Marinescu, fiecare cu studii și cunoștințe complementare. Cei 6 artiști sunt fondatorii comunităților Bucharest Collage Collective și Romanian Collage Collective. Curatorul principal al expoziție este Daniel Loagăr, fondator Celula de artă și Wood Be Nice.

   Evenimentul „Colajul la pas” este o nouă invitație adresată publicului bucureștean de a se conecta la arta contemporană, de a cunoaște artiștii și poveștile lor, să vadă lumea printr-un nou filtru creativ.

Collage Festival 2024 este un proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

News

Collage Festival revine între 24 și 26 octombrie, la Green Hours, cu o nouă ediție dedicată experimentului, dialogului și explorării artistice. Ajuns la cea...

News

Între 22 iulie și 25 august, Bucharest Collage Collective și Celula de Artă invită artiștii interesați de arta colajului să participe la un apel...

News

Între 25 și 27 octombrie are loc la București cea de-a doua ediție Collage Festival, inițiat de Creionetica cu Bucharest Collage Collective, în parteneriat...

News

Creionetica, în parteneriat cu Celula de Artă, Să fiți cuminți și Asociația Green Hours au conceput un festival menit să promoveze arta colajului, care...

News

Astăzi a fost lansat un apel pentru artiști în cadrul Collage Festival 2024 – Playing with Reality. Cea de-a doua ediție Collage Festival, sub...

Copyright © 2026 ICON by Biz Mai mult ca oricând, oamenii au nevoie să-și găsească timp să se oprească. Și să respire. Pentru că totul se întâmplă acum. E urgent și în viteză, cu greu mai găsim timp pentru ce contează cu adevărat. Pentru noi. În toată această perioadă de vrie ne bucurăm să vedem și oameni care reușesc să se bucure de viață. De fiecare zi, cu tot ce aduce ea. Care nu renunță la momentele prețioase și au învățat să transforme rutina de acasă sau chiar din vacanță în adevărate experiențe. Ei sunt oamenii care ne-au inspirat să dăm viață acestui proiect. Care demonstrează prin propriul exemplu că de noi, de fiecare în parte, depinde să avem o viață așa cum visăm. Noi ne transformăm trăirile de azi în amintiri de neuitat. Nu, nu sunt supraoameni. Nici personalități lipsite de griji. Sunt oameni reali, pe care îi știm și cu care colaborăm de ani buni. Oameni care aleg să se ocupe și de ei, așa cum se ocupă de proiectele importante din viața lor. Pe unii îi cunoașteți, pe alții îi veți descoperi și sperăm că vă vor oferi acel moment neașteptat de încântare. Ei sunt oamenii ICON și ne bucurăm să-i aducem în lumina reflectoarelor.

Exit mobile version