Connect with us

Hi, what are you looking for?

Featured

Cristian Robe, tânărul actor care vrea să reinventeze teatrul independent

Cristian Robe, tânărul actor care vrea să reinventeze teatrul independent

Cristian Robe este un artist complet. Actor și muzician deopotrivă, a absolvit Facultatea de Teatru în 2022 și tocmai a pus bazele Alive, un teatru independent unde publicul se poate bucura de teatru și muzică live în același timp.

„Noi, mare parte din generația Z, suntem ca niște gândaci care nu pot fi atenți la ceva, orice, mai mult de cinci minute”, a zis Cristian în timp ce și-a dat jos hanoracul roșu. „Știu că dacă voi merge în orice liceu ca să vorbesc despre Alive Theatre, puțini vor fi interesați. În schimb, dacă reușesc să-i aduc la teatrul din Piața Amzei, dacă-i fac să simtă, cu siguranță se vor întoarce”, a continuat el.

Pandemia și restricțiile au oferit o putere uriașă online-ului. Acum, la câțiva ani de la izolare, încă ne reacomodăm, reînvățăm să interacționăm, să simțim, să ne bucurăm de prezența altor oameni. Despre asta este vorba și în „Iluzia unor insule”, prima piesă jucată sub acoperișul Alive Theatre.

Cristian Robe, tânărul actor care vrea să reinventeze teatrul independent

„Iluzia unor insule” este o experiență multimedia post-postmodernă, cu muzică live și video, design lo-fi, care încearcă să rezume senzorial tot ce a trăit echipa implicată în ultimele luni ale anului 2024 și primele ale lui 2025.

Pe scurt, spectacolul descrie o lume care s-a secționat și spune povestea unor personaje care au rămas familii doar în acte.

Spectacolul este regizat de Alin Uberti, același regizor care a stat și în spatele „Câini vs. Uranus”, iar distribuția este formată din: Iosif Paștina, Vlad Pânzaru, Antonia Scutaru, Mălina Andreescu, Pamela Iobaji și, bineînțeles, chiar Robe Cristian.

După o viață trăită în spatele unui ecran, simt că oamenii vor să interacționeze în viața reală, să asculte muzică live, să se bucure de sunetul unei trompete în urechea lor, de un spectacol de teatru văzut din primul rând, de tobă, de proiecții, de actori care plâng și râd din toată inima.

Să pui bazele unui teatru independent nu este ușor, mai ales când urmează să împlinești 24 de ani.

Cristian a crescut cu părinții despărțiți. Astfel, a avut o mamă care a avut mereu încredere totală în el, dar care nu prea a putut să-l susțină financiar, și un tată care l-a susținut financiar dar care, până de curând, nu prea i-a acordat încredere.

În momentul de față, bugetul pentru Alive Theatre este de 5000 de euro pentru toate spectacolele. Din această sumă, Cristian a plătit un regizor, un scenograf, actori, mai mult, a cumpărat scaune, a făcut afișe pentru geamuri și nu numai. Locația din Piața Amzei a rezultat dintr-o afacere de familie, dintr-o legătură a tatălui, pentru care este recunoscător.

Un bilet la „Iluzia unor insule” este cam 70 de lei. Poate este o sumă destul de mare, dar îmi doresc ca publicul să înțeleagă că ei nu plătesc numai pentru un spectacol de teatru, ci pentru o experiență întreagă. După ce se lasă cortina, fiecare spectator este invitat în foaier, la un pahar de șampanie, poate o gustare și o discuție care avea pe fundal muzică jazz live.

„Băiatul de bani gata” care alege să facă cultură

„Sunt un low-end băiat de bani gata”, mi-a spus Cristian, apoi a deschis capacul de la sticlă și a luat o gură mică de apă.

Nu am bani, dar nici nu-mi lipsește ceva. Am crescut gândindu-mă că m-am născut în generația greșită. De mic mi-am dorit să fiu rock star, dar nu ce înseamnă astăzi, ci ceea ce au fost și sunt Metallica, Megadeth, Sex Pistols, Foo Fighters și Nirvana.

Când era în generală, Cristian era un „cartofior” de 1,40 m înălțime, care se îndrăgostea de cele mai frumoase fete. Pe atunci își împărțea timpul între școală și jocul League of Legends. Și-a dat seama că dacă va continua așa, nu va ajunge foarte bine și probabil va ajunge să cunoască dragostea unei fete anormal de târziu.

Advertisement. Scroll to continue reading.
Cristian Robe, tânărul actor care vrea să reinventeze teatrul independent

Atunci și-a vândut contul de League of Legends pentru 400 de lei. Părinții au mai completat cu câteva sute de lei, iar el a putut să-și cumpere prima chitară electrică.

Bineînțeles, fetele nu m-au plăcut mai mult fiindcă aveam o chitară. Nu eram nici un chitarist atât de bun, dar acel instrument a fost un simbol, fiindcă m-a făcut să conștientizez că sunt un performer, un om al scenei.

După ce a absolvit liceul, s-a înscris la Facultatea de Teatru de la UNATC București, locul în care s-a transformat, care l-a modelat și datorită căruia este omul și artistul de astăzi.

Facultatea și cei doi profesori care l-au marcat pozitiv, Mihaela Sârbu și Florin Grigoraș, l-au încurajat pe Cristian să meargă pe un drum al descoperirii care a fost mai dureros. Atunci a înțeles, la un nivel profund, relația cu părinții, dar și ceea ce îi place și nu îi place. Toate acestea l-au ajutat să intre cu ușurință și într-un mod autentic în pielea fiecărui personaj.

Vorbeam cu Mihaela, profesoara mea, și îi spuneam că visul meu este să fiu rock star, apoi mă răzgândeam și îi spuneam că îmi doresc să devin prezentator. Nu pot să uit ce mi-a zis într-o zi: „Robe, știi care-i cel mai mare vis al meu? Să devii actor.”

Astăzi, când este pe scenă și joacă, Cristian se metamorfozează. Se simte ca un copil care trece printr-un parc de distracții ca o tornadă.

Un tânăr artist care doar se folosește de Social Media

Cu toate că are peste 200 de mii de urmăritori pe TikTok și este extrem de activ și pe alte rețele sociale, Cristian nu se consideră creator de conținut. Postează rar fiindcă i se pare un loc rece, artificial, fără suflet.

Cristian Robe, tânărul actor care vrea să reinventeze teatrul independent

„Mă forțez să creez conținut, fiindcă știu puterea pe care o are online-ul și cât ajută arta contemporană”, a spus el după ce a mai luat o gură de apă.

Simt că încă nu mi-am atins potențialul maxim din cauza faptului că nu reușesc să mă organizez pe cât mi-aș dori. Încă nu mi-am format o rutină și o disciplină care să mă ajute să îmi separ timpul între relaxare și muncă.

Deși în România cultura nu este un domeniu îmbrățișat cu ușurință de publicul larg, Cristian Robe se încăpățânează să rămână în țară. Știe că dacă va pleca, poate că-i va fi mai bine, dar nu va fi împăcat 100% cu decizia.

„Aș fi un străin care încearcă să vândă ceva într-un loc în care piața este acoperită”, a subliniat el. „În România, deși pare că te lupți uneori cu morile de vând, simți că ceea ce faci în domeniul artei chiar contează.”

Având în bagaj ambiția și pasiunea, Cristian își asumă provocările mediului artistic românesc, demonstrând că teatrul poate fi un spațiu viu, inovator și captivant, mai ales pentru publicul tânăr. sangkarbet crowncellars.org idikotapekalongan.org situs slot gacor

Written By

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

News

Pe 28 decembrie, de la ora 19, Teatrul Național din Timișoara prezintă premiera spectacolului care închide anul 2025 –„SCRIITOAREA”, după Ella Hickson, în traducerea lui...

Culture

Iubitorii de teatru și membrii comunității Mergem la teatru se întâlnesc și anul acesta cu actori, regizori și dramaturgi în cadrul Estivalului de teatru,...

Culture

Pe 1 și 2 iulie, la Sala Media a Teatrului Național „I. L. Caragiale” au avut loc primele două reprezentații ale spectacolului „Nicio pastilă...

People

S-a născut în Constanța, a copilărit în Km 5, a fost eleva Liceului „Mihai Eminescu” şi a studiat la București Arta Actorului la UNATC...

News

Scriitorul irlandez Christian O’Reilly vine la București pe 1 iulie pentru avanpremiera „No Magic Pill” (Nicio pastilă magică), iar spectacolul regizat de Laurențiu Rusescu...

Featured

Tania Drăghici a absolvit Facultatea de Regie Teatru, iar anul trecut lucrarea ei de licență, spectacolul „Peștii dorm”, a intrat în repertoriul Teatrului Metropolis....

News

Biletele pentru cea de-a 32-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Sibiu se pun în vânzare mâine, 23 aprilie, începând cu ora 12:00, pe...

News

Primăvara vine la Teatrelli cu premiera „de/Loc de joacă”, un performance semnat de Mădălina Dan, pe 28 și 29 martie, de la ora 19:00....

News

Celebra replică shakespeariană „azi iarna dezbinării noastre s-a schimbat” va răsuna pentru prima dată într-o montare a Teatrului Național din Timișoara, duminică, 30 martie...

News

Cu un nou director artistic, o trupă de 25 de tineri actori colaboratori și o stagiune cu 15 spectacole concentrate pe teme actuale și...

Culture

După succesul pe care l-a cunoscut în 2023 la Teatrul EXCELSIOR cu spectacolul „Solaris”, regizorul Bobi Pricop se întoarce la EXCELSIOR la început de 2025 pentru...

News

Au mai rămas doar câteva zile până la reîntâlnirea publicului cu legendara actriță Alexandrina Halic pe scena Teatrului ACT, într-un spectacol de sărbători, adus...

News

Teatrul Național din Timișoara organizează în perioada 4-10 și 19-20 decembrie 2024, o nouă ediție a Festivalului European al Spectacolului Timișoara – Festival al...

People

Iulia Alexandra Neacșu este unul dintre cele mai promițătoare talente ale generației sale, un artist complet care a reușit să-și construiască o carieră diversificată...

News

Pe 27 octombrie au avut loc la Teatrul Metropolis ultimele două reprezentații ale spectacolului SENS, cu actrițele Ioana Flora și Silvana Negruțiu în distribuție....

News

Spectacolul „Orfani”, după textul omonim al dramaturgului Dennis Kelly, în regia Laurei Ducu, a avut premiera la începutul acestei luni, în cadrul programului „Spectacole...

Advertisement

Copyright © 2026 ICON by Biz Mai mult ca oricând, oamenii au nevoie să-și găsească timp să se oprească. Și să respire. Pentru că totul se întâmplă acum. E urgent și în viteză, cu greu mai găsim timp pentru ce contează cu adevărat. Pentru noi. În toată această perioadă de vrie ne bucurăm să vedem și oameni care reușesc să se bucure de viață. De fiecare zi, cu tot ce aduce ea. Care nu renunță la momentele prețioase și au învățat să transforme rutina de acasă sau chiar din vacanță în adevărate experiențe. Ei sunt oamenii care ne-au inspirat să dăm viață acestui proiect. Care demonstrează prin propriul exemplu că de noi, de fiecare în parte, depinde să avem o viață așa cum visăm. Noi ne transformăm trăirile de azi în amintiri de neuitat. Nu, nu sunt supraoameni. Nici personalități lipsite de griji. Sunt oameni reali, pe care îi știm și cu care colaborăm de ani buni. Oameni care aleg să se ocupe și de ei, așa cum se ocupă de proiectele importante din viața lor. Pe unii îi cunoașteți, pe alții îi veți descoperi și sperăm că vă vor oferi acel moment neașteptat de încântare. Ei sunt oamenii ICON și ne bucurăm să-i aducem în lumina reflectoarelor.