Fashion & Style

Diesel: denim, utilitate, pop şi joacă pentru noul sezon

Pentru a lasana colecția de primăvară-vară 2023, Diesel și-a făcut un reboot. Noul început al brandului a fost marcat cu un show care doboară un Guinness World Record: în centrul podiumului s-a aflat cea mai mare sculptură gonflabilă din lume. Totul s-a petrecut în debutul Săptămânii Modei de la Milano, la Allianz Cloud Arena.

“Am vrut să deschid Diesel către public, pentru oameni care poate nu au fost niciodată la un show fashion până acum. Ei merită un spectacol, aşadar am doborât recordul pentru cea mai mare sculptură gonflabilă din lume. Este ceea ce cred despre modă şi starea de spirit – toată lumea poate fi parte din Diesel”

Glenn Martens, creative director Diesel

Moda democratică este totul, cu experimentare şi subversiune pentru fiecare zi. Denimul devoré este creat prin ţeserea materialului pe o bază transparentă, precum talia corset devoré a pantalonilor. Efectul este creat, de asemenea, cu tricotaje din denim, în timp ce denimul parţial decolorat pare că a fost lăsat în sorele fierbinte al verii ani la rând.

Denimul este brodat cu un strat de tul care este apoi rupt, în timp ce denimul distrus este susţinut de linii de cusături şi o căptuşeală transparentă pentru a ţine sub control această distrugere. Se remarcă, de asemenea, denimul care a fost lipit de un strat de bumbac şi apoi spălat cu acid, dezvăluind din nou denimul. Au fost făcute scanări ale denimului distrus pentru a crea printuri trome-l’oeil second-skin, în timp ce multe dintre piesele colecţiei prezintă denim brut, pentru energie pură Diesel.

Diesel runway SS23 1

Pantalonii utilitari cu buzunare supradimensionate sunt decoloraţi pentru mai multă atitudine, pantalonii cargo din satin sunt perfecţi pentru viitor, în timp ce topurile fluide sunt susţinute de curele utilitare late. Jachetele utilitare din nylon şi pantalonii largi prezintă straturi de bumbac ce sunt, apoi, tăiate; rochiile şi pantalonii sunt realizaţi din straturi de organza care sunt ulterior tăiate; tricourile printate double-layer au găuri ce imită smilies, decupate pentru a dezvălui printul de dedesubt.

Rochiile-furou cu printuri florale acide dezvăluie dantelă, precum şi rochiile mini tank, cu volan la gât şi braţe. Denimul plastifiat este impermeabil şi are textura similară unui jeleu, cutele sunt intenţionat lăsate nevopsite, iar trenciurile cu print metalic par un oraş ce se reflectă în crom.

Jachetele din piele sunt tăiate cu margini brute. Piesele denim Diesel Library sunt lipite şi îmbrăcate în straturi denim tăiat grosier. Piesele din denim artizanal sunt tăiate şi modificate astfel încât denimul pare a se transforma în blană; un trenci artizanal este construit din peste 15.000 de etichete Diesel.

Încălţările cu toc, realizate din denim, au buzunare utilitare. Sandalele cu barete au tălpi sporty, în timp ce bocancii sunt finisaţi cu un D metalic. Prototype sneakers prezintă o deschizătură pentru vară. Genţile 1DR sunt de dimensiune medie sau micro, în timp ce genţile D-vina sunt prezentate cu accesorii strălucitoare, ori regândite cu un D încorporat.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Fashion & Style

Levi’s for Pari’s este noua colecție care sărbătorește stilurile atemporale și emblematice ale Orașului Luminilor, care găzduiește începând de azi Jocurile Olimpice de Vară....

Fashion & Style

Fabricată manual de peste 2.000 de artizani talentați din India, noua colecție Rangsutra by C&A este o adevărată sărbătoare a măiestriei, a rolului femeilor...

Fashion & Style

Brandul italian Ermanno Scervino a prezentat la București colecția sa Primăvară-Vară 2024, în prezența lui Toni Scervino, unul dintre cei doi fondatori ai mărcii....

Fashion & Style

Alina Cernătescu s-a inspirat pentru noua colecție din NYC Dance Project – „The Art of Movement”. Prin creațiile sale, ea caută să re-creeze ținute care...

Copyright © 2026 ICON by Biz Mai mult ca oricând, oamenii au nevoie să-și găsească timp să se oprească. Și să respire. Pentru că totul se întâmplă acum. E urgent și în viteză, cu greu mai găsim timp pentru ce contează cu adevărat. Pentru noi. În toată această perioadă de vrie ne bucurăm să vedem și oameni care reușesc să se bucure de viață. De fiecare zi, cu tot ce aduce ea. Care nu renunță la momentele prețioase și au învățat să transforme rutina de acasă sau chiar din vacanță în adevărate experiențe. Ei sunt oamenii care ne-au inspirat să dăm viață acestui proiect. Care demonstrează prin propriul exemplu că de noi, de fiecare în parte, depinde să avem o viață așa cum visăm. Noi ne transformăm trăirile de azi în amintiri de neuitat. Nu, nu sunt supraoameni. Nici personalități lipsite de griji. Sunt oameni reali, pe care îi știm și cu care colaborăm de ani buni. Oameni care aleg să se ocupe și de ei, așa cum se ocupă de proiectele importante din viața lor. Pe unii îi cunoașteți, pe alții îi veți descoperi și sperăm că vă vor oferi acel moment neașteptat de încântare. Ei sunt oamenii ICON și ne bucurăm să-i aducem în lumina reflectoarelor.

Exit mobile version