Connect with us

Hi, what are you looking for?

News

Festivalul Internațional de Carte Transilvania (FICT) aduce scriitori din patru țări

imagine home inimi

La ediția aniversară a Festivalului Internațional de Carte Transilvania, în lounge-ul oficial își vor lansa cărțile invitați speciali de peste hotare, dar și un autor din Cluj-Napoca.

Între 25 și 29 septembrie va avea loc cea de-a zecea ediție a Festivalului Internațional de Carte Transilvania (FICT), în cadrul căreia iubitorii de literatură vor putea participa la 50 de evenimente, vor putea achiziționa cărți de la 43 de edituri și vor putea să bea o cafea bună, cu echipa FICT.

Anul acesta, echipa FICT, formată din Gabriel Bota, Bianca Tămaș, Luminița Rusu, Florina Cușmir și Cati Dăscălescu, s-a concentrat pe a oferi un cadru de întâlnire a oamenilor FICT, pentru a sărbători împreună cele 10 ediții, pentru care numeroase persoane au pus umărul, ca să ajungă cartea în inima Clujului.

Desigur, vor avea loc evenimente unul și unul, dar, principale sunt lansările de carte ale invitaților speciali. Alături de iubitorii de lectură, cu ocazia ediției cu numărul 10, vor fi: Lorenza Pieri (Italia), Daniele Dell’Agnola (Elveția), Marius Turda (UK) și Mihai Măniuțiu (România).

„FICT 10 este o ediție deosebită, pentru suflet. Din acest motiv, ne-am dorit să avem invitați speciali scriitori internaționali, dar și români, iar amestecul, zicem noi, este unul interesant.  Evenimentele cu siguranță vor oferi perspective, idei și inspirație celor care vor participa”, spune Gabriel Bota, director FICT.

Lorenza Pieri lansează două volume la FICT

Lorenza Pieri, scriitoare italiană, va lansa la FICT două cărți, O insulă mai mică, traducere de Gabriela Lungu şi Grădina monștrilor, traducere de Iulia Dromereschi (Editura Casa Cărții de Știință). Evenimentul, care va avea loc vineri, 27 septembrie, începând cu ora 18:00, este realizat cu sprijinul Institutului Italian din București. După lansarea cărților, la care vor vorbi Laura Napolitano (directoarea Institutului Italian din Bucureşti), Gabriela Lungu, Doina Gecse-Borgovan, Iulia Dromereschi și, desigur, autoarea, Lorenza Pieri va oferi o sesiune de autografe.

Daniele Dell’Agnola, unul dintre cei mai citiți scriitori elveției ai momentului

Scriitor și muzician elvețian, Daniele Dell’Agnola este profesor la Scuola universitaria professionale din Elveția, unde predă literatură. A publicat unsprezece cărți, inclusiv romane și povestiri pentru copii și adolescenți, iar acum vine în România pentru a-și lansa romanul Luna din cufăr, traducere de Violeta Popescu (Editura Școala Ardeleană), miercuri, 25 septembrie, de la ora 20:00. Daniele Dell’Agnola va discuta despre cartea sa, despre literatură și procesul său creativ cu Mihaela Vancea.

În căutarea românului perfect

Român la origine, maramureșean de loc, Marius Turda s-a stabilit permanent în Marea Britanie în anul 2002, unde, în prezent predă istoria eugeniei și a rasismului la Oxford Brookes University, fiind directorul Centrului de Studii Umanisto-Medicale al aceleiași universități.

Marius Turda însă nu a întors spatele României și, pasionat de istoria sa, continuă să caute răspunsuri. Astfel, a căutat românul perfect și vom afla dacă l-a găsit sau nu din cartea sa, În căutarea românului perfect. Specific național, degenerare rasială și selecție socială în România modernă (Editura Polirom), pe care o va lansa la FICT, alături de Ciprian Mihali, sâmbătă, 28 septembrie, începând cu ora 18:00.

Advertisement. Scroll to continue reading.

De la TNC la FICT

Mihai Măniuțiu este anul acesta invitatul special FICT din partea României. Directorul Teatrului Național din Cluj și Distinguished Professor la University of California, Irvine (USA), autor a numeroase volume, lansează de data aceasta o antologie de autor, Soarele în oglindă (Editura Școala Ardeleană), în lounge-ul oficial FICT, vineri, 27 septembrie, de la ora 20:00. Alături de el vor fi Ion Pop, Ion Mureșan și Dragoș Pătrașcu (ilustratorul volumului).

Written By

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Haute Cuisine

Cum arată o societate într-o farfurie? Aventura enciclopedică a Adrianei Sohodoleanu și a lui Cosmin Dragomir caută un răspuns! „Sărut-mâna pentru masă!” nu este...

News

Între 24 și 28 septembrie, Piața Unirii din Cluj-Napoca devine, din nou, inima literaturii și a ideilor vii, la cea de-a 11-a ediție a...

Culture

Primul roman autobiografic al Doinei Ruști este gata pentru întâlnirea cu cititorii! Joi, 20 februarie, de la ora 19, „Ferenike” de Doina Ruști va...

News

Cea de-a zecea ediție a Festivalului Internațional de Carte Transilvania a fost o reușită atât din punct de vedere al numărului de cărți vândute,...

Culture

Sâmbătă seara, în cadrul Festivalului Internațional de Carte Transilvania, s-a lansat „În căutarea românului perfect”, de Marius Turda. Lansarea a adus în discuție subiecte...

Culture

Lansarea de carte „Luna din cufăr” a scriitorului elvețian Daniele Dell’Agnola, apărută la Editura Școala Ardeleană, a avut loc în cadrul Festivalului Internațional de...

News

La Brașov va avea loc o serie de ateliere despre importanța lecturii în dezvoltarea emoțională și intelectuală a copiilor. Atelierele fac parte din proiectul...

People

Ovidiu Vitan este corector de carte şi de presă, traducător și autorul unor romane SF fascinante. A debutat cu o povestire în revista „Nautilus”...

News

De săptămâna viitoare poate fi vizitată expoziția care aduce împreună aduce împreună specialiști în arta grafică, arta plastică, editori, bibliotecari, cercetători. Vernisajul „ZETZAR. Lumina...

News

În septembrie, Biblioteca Națională a României organizează ZETZAR, un eveniment inedit care aduce împreună specialiști în arta grafică, arta plastică, editori, bibliotecari și cercetători....

News

Mircea Cărtărescu a primit prestigiosul Premiu Internaţional de Proză Ceppo 2024, distincția fiind oferită pentru volumul „Melancolia”,„aproape neobservat la noi, dar excelent primit în...

News

După mai bine de șase luni de renovări, s-a redeschis librăria Șt. O. Iosif din Brașov, un spațiu care există încă din 1918 și...

News

Asociația AdLittera lansează sondajul „Ce fel de cititor ești?”, un proiect de cercetare a pieței inedit în România, menit să aducă lumină asupra preferințelor,...

News

„Am vrut ca cititorii să vadă lumina din acest moment istoric întunecat. Să vadă lumina pe care toți o purtăm înăuntru”. Este ideea cu...

Culture

Până să se dedice literaturii, Cătălin Ceaușoglu a scris coduri și algoritmi informatici. Prozele lui scurte „care nu se termină bine pentru toată lumea”...

News

La Iași, în cadrul singurului festival dedicat cinematografiei românești, Serile Filmului Românesc, Nora Iuga a discutat cu cititorii despre cel mai recent volum al...

Advertisement

Copyright © 2026 ICON by Biz Mai mult ca oricând, oamenii au nevoie să-și găsească timp să se oprească. Și să respire. Pentru că totul se întâmplă acum. E urgent și în viteză, cu greu mai găsim timp pentru ce contează cu adevărat. Pentru noi. În toată această perioadă de vrie ne bucurăm să vedem și oameni care reușesc să se bucure de viață. De fiecare zi, cu tot ce aduce ea. Care nu renunță la momentele prețioase și au învățat să transforme rutina de acasă sau chiar din vacanță în adevărate experiențe. Ei sunt oamenii care ne-au inspirat să dăm viață acestui proiect. Care demonstrează prin propriul exemplu că de noi, de fiecare în parte, depinde să avem o viață așa cum visăm. Noi ne transformăm trăirile de azi în amintiri de neuitat. Nu, nu sunt supraoameni. Nici personalități lipsite de griji. Sunt oameni reali, pe care îi știm și cu care colaborăm de ani buni. Oameni care aleg să se ocupe și de ei, așa cum se ocupă de proiectele importante din viața lor. Pe unii îi cunoașteți, pe alții îi veți descoperi și sperăm că vă vor oferi acel moment neașteptat de încântare. Ei sunt oamenii ICON și ne bucurăm să-i aducem în lumina reflectoarelor.