Connect with us

Hi, what are you looking for?

Opinie

În căutarea echilibrului

Toader Paun CristianSutu 3944

Când mult e prea mult? Ce înseamnă echilibru într-o lume a exceselor? Ce înseamnă echilibrul în lumea luxului și a culturii autentice? Pare o provocare filosofică, dar în realitate este doar o invitație de a observa lumea din jur. Cei care aspiră la o lume din care nu fac parte, tind să afișeze ostentativ ceea ce cred că sunt etichete ale luxului.

Multe branduri au intuit dorința unora de a fi ostentativi și au creat produse care să le fie accesibile, păstrând în același timp și liniile pentru cei care apreciază calitatea și valorile unui brand, dar nu caută o afișare care „strigă” un preț mare. Cea mai evidentă trăsătură este numele care apare mai mare sau mai mic. Mare pentru cei vor să arate că sunt dintr-o lume la care mai mult aspiră.  Așa se explică mașinile brandului din trei litere care au câștigat străzile și sunt conduse de șoferi care nu au stofă pentru ele. Pentru că atunci când iei și afișezi un brand nu te transformi pe loc într-un educat, rafinat și cunoscător. Parcările sau trotuarele pline de mașini care depășesc în valoare locuințele proprietarilor arată că de multe ori ne lipsește echilibrul. Acea balanță în a fi true, autentici și ancorați la valori în care credem cu adevărat. Alegerile pe care le facem și afișăm trebuie să fie o prelungire naturală a persoanei noastre.

Aici cred că brandurile se pot implica mai mult în educarea consumatorilor și să-i ajute pe aspiranți să fie ancorați nu doar la un logo și un nume ci și la valorile pe care un brand caută să le transmită mai departe. Hainele nu schimbă un om. Valorile pe care acestea le transmit pot însă participa la transformarea lui.

În căutarea echilibrului realizăm că suntem norocoși cu ceea ce avem, cu gusturile din copilărie care veneau din bucătăria familiei, nu din linii industriale de producție, cu acele obiecte care prindeau valoare doar pentru că erau făurite de mâinile noastre sau purtau în ele sentimente, sudoare și timp din partea altora. Toate acestea nu au fost și nu sunt în cantități mari. Pentru că ceea ce este valoros trebuie apreciat atât cât este, trebuie dorit când nu este și protejat și celebrat când avem parte de el. Fie că este o formă de cultură sau o manifestare a luxului autentic printr-un obiect, miros, gust sau experiență. Iar pentru atunci când se întâmplă asta, trebuie să ne purtăm ca niște oameni demni de experiențele pe care le trăim.

Echilibrul Haute Culture e despre oameni care fac lucruri valoroase, dar care au și valori solide. E despre luxul autentic, care nu e opulent și nici ostentativ, ci doar concentrat în meșteșug, raritate și finețe. E despre oamenii care știu să aprecieze ceea ce au și învață să dăruiască și altora câte puțin din ei, din lecțiile pe care le-au învățat, din timpul lor și din ceea ce ar putea să ne facă lumea mai bună pentru toți.

FOTO: Cristian Șuțu

Written By

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Advertisement

Copyright © 2026 ICON by Biz Mai mult ca oricând, oamenii au nevoie să-și găsească timp să se oprească. Și să respire. Pentru că totul se întâmplă acum. E urgent și în viteză, cu greu mai găsim timp pentru ce contează cu adevărat. Pentru noi. În toată această perioadă de vrie ne bucurăm să vedem și oameni care reușesc să se bucure de viață. De fiecare zi, cu tot ce aduce ea. Care nu renunță la momentele prețioase și au învățat să transforme rutina de acasă sau chiar din vacanță în adevărate experiențe. Ei sunt oamenii care ne-au inspirat să dăm viață acestui proiect. Care demonstrează prin propriul exemplu că de noi, de fiecare în parte, depinde să avem o viață așa cum visăm. Noi ne transformăm trăirile de azi în amintiri de neuitat. Nu, nu sunt supraoameni. Nici personalități lipsite de griji. Sunt oameni reali, pe care îi știm și cu care colaborăm de ani buni. Oameni care aleg să se ocupe și de ei, așa cum se ocupă de proiectele importante din viața lor. Pe unii îi cunoașteți, pe alții îi veți descoperi și sperăm că vă vor oferi acel moment neașteptat de încântare. Ei sunt oamenii ICON și ne bucurăm să-i aducem în lumina reflectoarelor.