News

Începe selecția pentru Bursele Tinere Talente 2025

Fundația Regală Margareta a Românieistartul selecției naționale pentru ediția 2025 a burselor din cadrul programului Tinere Talente. Elevii și studenții cu vârste între 14 și 24 de ani, care urmează studii în domeniul muzicii clasice sau artelor vizuale la instituții de învățământ vocaționale din România și provin din familii cu venituri reduse, sunt invitați să aplice până la data de 10 noiembrie 2024, pentru a obține o bursă în cadrul acestui program, ajuns la cea de-a 17-a ediție.

Pe parcursul unui an, bursierii selectați vor beneficia de sprijin financiar, mentorat intergenerațional și oportunități de promovare, menite să-i ajute în dezvoltarea artistică.

Bursele individuale, în valoare de până la 2000 Euro, acoperă costuri precum achiziționarea materialelor de studiu, instrumentelor muzicale, ustensilelor de creație sau participarea la concursuri și cursuri de specializare. De asemenea, tinerii artiști vor avea ocazia să participe la evenimente culturale, expoziții, concerte și recitaluri.

Un element distinctiv al programului este componenta de mentorat intergenerațional, prin care bursierii vor fi ghidați de personalități consacrate din lumea artistică și culturală. Aceste sesiuni le oferă tinerilor oportunitatea de a se dezvolta atât profesional, cât și personal. De asemenea, masterclass-urile, atelierele de creație și training-urile de pregătire psihologică și de dezvoltare fiziologică pentru performanță, organizate sub îndrumarea unor mentori experimentați și valoroși ai programului, contribuie la perfecționarea abilităților acestora.

Bursierii vor avea șansa de a-și prezenta creațiile artistice publicului larg, prin proiecte individuale și de grup, în cadrul unor evenimente speciale – concerte, recitaluri, expoziții – organizate de Fundație în colaborare cu partenerii.

Selecția este deschisă elevilor și studenților din întreaga țară, înscriși la licee sau universități cu profil artistic și muzical, cu vârste cuprinse între 14 și 24 de ani, care provin din familii cu un venit sub 2.200 Lei/membru de familie și nu dispun de mijloace financiare pentru a-și perfecționa talentul. Cei care au beneficiat de trei ori de bursă nu mai sunt eligibili.

Etapele selecției pentru Bursele Tinere Talente 2025

Anunțarea bursierilor admiși pe site-ul www.tineretalente.org – în ianuarie 2025

Depunerea dosarelor de candidatură – până la 10 noiembrie 2024, pe adresa de email: tineretalente@fundatiaregala.ro

Evaluarea dosarelor – până la 22 noiembrie 2024

Advertisement. Scroll to continue reading.

Evaluarea talentului și a potențialului artistic de către juriul de specialitate compus din personalități din lumea artei – pe parcursul lunii decembrie 2024

Realizarea anchetei sociale pentru verificarea autenticității documentelor din dosarul de candidatură

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

News

Maestrul Victor Rebengiuc dă viață unui personaj care ne atinge cele mai adânci temeri – pierderea sinelui, confuzia, abandonul – în piesa de teatru ”Tatăl”,...

News

O ediție de excepție a marcat cel de-al 15-lea an de Concert Regal Caritabil la Ateneul Român, unde șase tineri soliști au captivat publicul...

News

Vineri, Fundația Regală Margareta a României organizează, la Ateneul Român, cea de-a XV-a ediție a Concertului Regal Caritabil, o gală care celebrează talentul și...

Art & Design

De mai bine de un deceniu și jumătate, programul Tinere Talente reușește să creeze punți între România și scena culturală internațională, punând în lumina...

News

Tot ce face bine și lucrurile care ne fac frumoși sunt adunate pe 27 și 28 aprilie, în două zile de experiențe care încurajează...

News

Fundația Regală Margareta a României lansează selecția la nivel național a bursierilor care vor face parte din proiectul Tinere Talente, ediția 2024. Elevii sau...

Culture

Miercuri seara a avut loc a 14-a ediție a Concertului Regal Caritabil, la Ateneul Român. În prezența Majestății Sale Margareta Custodele Coroanei, Președinte al...

News

Muzicieni de excepție vor cânta pe 25 octombrie, la Ateneul Român, pentru a sprijini noua generație de tineri talentați ai României. Concertul Regal Caritabil,...

News

Concertul Regal, organizat de Fundația Regală Margareta a României, unul dintre cele mai longevive și de succes eveniment de strângere de fonduri din România,...

People

Programul național Tinere Talente, proiect derulat de Fundația Regală Margareta a României, prezintă an de an câte o nouă generație de bursieri. Mulți copii...

Copyright © 2026 ICON by Biz Mai mult ca oricând, oamenii au nevoie să-și găsească timp să se oprească. Și să respire. Pentru că totul se întâmplă acum. E urgent și în viteză, cu greu mai găsim timp pentru ce contează cu adevărat. Pentru noi. În toată această perioadă de vrie ne bucurăm să vedem și oameni care reușesc să se bucure de viață. De fiecare zi, cu tot ce aduce ea. Care nu renunță la momentele prețioase și au învățat să transforme rutina de acasă sau chiar din vacanță în adevărate experiențe. Ei sunt oamenii care ne-au inspirat să dăm viață acestui proiect. Care demonstrează prin propriul exemplu că de noi, de fiecare în parte, depinde să avem o viață așa cum visăm. Noi ne transformăm trăirile de azi în amintiri de neuitat. Nu, nu sunt supraoameni. Nici personalități lipsite de griji. Sunt oameni reali, pe care îi știm și cu care colaborăm de ani buni. Oameni care aleg să se ocupe și de ei, așa cum se ocupă de proiectele importante din viața lor. Pe unii îi cunoașteți, pe alții îi veți descoperi și sperăm că vă vor oferi acel moment neașteptat de încântare. Ei sunt oamenii ICON și ne bucurăm să-i aducem în lumina reflectoarelor.

Exit mobile version