34 de ani și o poveste din care știm doar începutul și finalul, în timp ce mijlocul e plin de goluri. În 2023, Tudor Giurgiu a mai umplut un astfel de gol cu povestea puțin cunoscută a Sibiului în timpul Revoluției. I-a spus „Libertate”.
L-am prins pe Tudor Giurgiu în biroul său din București, într-o zi de luni, imediat după ce au venit datele de box office. Spoiler alert! Nu este „Libertate” pe primul loc! În schimb este „Nuntă pe bani” a lui Mircea Bravo, pretext perfect pentru a comenta starea cinemaului românesc.
„Mi se pare că s-a intrat într o epocă foarte trăznită în care sunt creatori, nu regizori, și toată lumea vrea să dea lovitura. Toată lumea vrea să facă bani! Adică cred că cinemaul românesc a trecut hiper brusc de la paradigma premiilor și încordării de a fi sau a nu fi la Cannes în paradigma dolarilor și a cifrelor din exploatarea filmului în săli, ceea ce mi se pare cumva firesc, dar brusc”.
În acest context mai este o miză pentru un regizor să caute să facă filme? „Da, faci filme pentru că vrei să spui povești! La un nivel emoțional cauți să spui povești care să facă oamenii să plece acasă gândindu-se și să reflecteze, să mai caute pe Internet lucruri despre istoria noastră recentă, să provoace oamenii să gândească. Aici e mai complicat, pentru că sigur apetența nu e atât de mare. Mă bucur că Libertate a trezit discuții și lumea vine în continuare să-l vadă, ceea ce mi se pare foarte bine”, mărturisește regizorul filmului care a primit un important premiu, în august, la Sarajevo, la cel mai important și cel mai mare festival de film din Europa de Sud-Est.
Inspirat din fapte reale, „Libertate” spune o poveste mai puțin cunoscută întâmplată la Sibiu, în timpul Revoluției din 1989. În haosul și panica generate de protestele mulțimii împotriva autorităților din decembrie 1989, o unitate de miliție din Sibiu devine ținta unui asalt violent care degenerează într-o confruntare sângeroasă între soldați, milițieni, securiști și civili. Încercând să scape de asediu, mai mulți bărbați sunt capturați de Armată și acuzați că sunt teroriști.
„Habar nu aveam ce se întâmplase acolo și m-a intrigat, iar după ce am intrat în proiect, am fost foarte avid să să caut și să pricep un pic așa resortul. Sunt foarte multe lucruri legate de desfășurarea până la urmă cronologică a evenimentelor din 89, dar eram foarte curios să pricep și cumva să îmi readuc în cap starea, efervescența pe care toți oamenii o arătau pe străzi, violența gratuită de multe ori și la niște cote așa de paroxistice, de care mulți au dat dovadă. Oameni care, odată ajunși cu arma în mână sau cu orice găseau, erau capabili de linșaj public împotriva celor care pe care-i considerau culpabili pentru ani de nefericire, în special din zona Miliției și Securității. Asta m-a preocupat să înțeleg: cum am ajuns să fim în felul ăsta. M-am tot uitat la fotografii și la materiale video și vedeam un tip de comportament și de transformare. Cu toții eram așa, dar e foarte complicat, de fapt, să accepți tipul ăsta de întoarcere în timp și să te uiți acum, cu detașarea pe care ți-o dă timpul, să privești în oglindă și să vezi cât de cât de răi, încrâncenați, răi, neîncrezători, fricoși și panicați, speriați, copleșiți de de toată spaima asta a teroriștilor. Nici acum nu știm, existenți – inexistenți, deși toate astea ne-au transformat incredibil. Și a fost așa o ca o analiză pe viu a descompunerii unor oameni care s-au purtat absolut inimaginabil în contextul Sibiu”.
FOTO FILM: Nicu Cherciu
