News

Lord of the Dance revine la București și Cluj Napoca

Lord of the Dance, trupa de dans irlandez fondată de celebrul Michael Flatley, revine în România în cadrul turneului aniversar de 30 de ani, cu un spectacol unic, programat pe 2 aprilie 2026 la Sala Polivalentă BT Arena din Cluj Napoca și pe 3 aprilie 2026, la Sala Palatului din București.

De la debutul său în 1996, Lord of the Dance a redefinit dansul irlandez, prin combinarea muzicii tradiționale cu elemente contemporane, oferind astfel reprezentații cu o energie și dinamism remarcabile. În cei 30 de ani de activitate, trupa a încântat peste 60 de milioane de spectatori din 60 de țări, devenind un fenomen global.

„Magia Lord of the Dance trăiește în inimile publicului nostru, iar acest turneu aniversar este o celebrare a călătoriei incredibile pe care am împărtășit-o cu fanii de-a lungul anilor.”

Michael Flatley

Lord of the Dance a fost lansat oficial în 1996, la Point Theatre din Dublin, devenind rapid un fenomen internațional. Un an mai târziu, spectacolul a fost prezentat în cadrul ceremoniei Premiilor Oscar, iar succesul său a fost consolidat de turnee sold-out în întreaga lume.

În 1998, trupa a stabilit un record de 21 de spectacole consecutive la Wembley Arena din Londra, un record de box-office care nu a mai fost depășit. De-a lungul anilor, Michael Flatley a continuat să ridice standardele, introducând noi producții de mare succes, precum „Feet of Flames” și „Dangerous Games”, fiecare reinventând magia dansului irlandez prin efecte speciale impresionante, decoruri spectaculoase și coregrafii impecabile.

Show-ul îmbină tehnica riguroasă a dansului irlandez cu elemente de teatru, muzică și storytelling, creând o poveste captivantă despre bine și rău, triumf și sacrificiu. De-a lungul celor trei decenii, Lord of the Dance a devenit un reper în industria divertismentului live, consolidându-și poziția ca una dintre cele mai de succes producții de dans din toate timpurile.

Biletele au fost puse în vânzare pe iabilet.ro, atât pentru show-ul din București, cât și pentru cel din Cluj Napoca, iar până pe 31 mai beneficiați de prețuri promoționale. 

sangkarbet crowncellars.org idikotapekalongan.org situs slot gacor

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Copyright © 2026 ICON by Biz Mai mult ca oricând, oamenii au nevoie să-și găsească timp să se oprească. Și să respire. Pentru că totul se întâmplă acum. E urgent și în viteză, cu greu mai găsim timp pentru ce contează cu adevărat. Pentru noi. În toată această perioadă de vrie ne bucurăm să vedem și oameni care reușesc să se bucure de viață. De fiecare zi, cu tot ce aduce ea. Care nu renunță la momentele prețioase și au învățat să transforme rutina de acasă sau chiar din vacanță în adevărate experiențe. Ei sunt oamenii care ne-au inspirat să dăm viață acestui proiect. Care demonstrează prin propriul exemplu că de noi, de fiecare în parte, depinde să avem o viață așa cum visăm. Noi ne transformăm trăirile de azi în amintiri de neuitat. Nu, nu sunt supraoameni. Nici personalități lipsite de griji. Sunt oameni reali, pe care îi știm și cu care colaborăm de ani buni. Oameni care aleg să se ocupe și de ei, așa cum se ocupă de proiectele importante din viața lor. Pe unii îi cunoașteți, pe alții îi veți descoperi și sperăm că vă vor oferi acel moment neașteptat de încântare. Ei sunt oamenii ICON și ne bucurăm să-i aducem în lumina reflectoarelor.

Exit mobile version