News

Morten Hilmer vine în România

Screenshot

Ediția a 2-a a LYNX Festival îl aduce în România pe Morten Hilmer, unul dintre cei mai cunoscuți fotografi de natură ai zilelor noastre.

Morten Hilmer va susține pe 7 iunie, la Brașov, un masterclass despre regăsirea pasiunii pentru fotografie, pornind de la vasta sa experiență și aventurile pe care le-a avut fotografiind cele mai reci regiuni ale planetei – locuri precum Svalbard, un arhipelag acoperit de ghețari, aflat la mai mult de 500 de mile nord de Norvegia continentală.

Arhitectii naturii movie still 02

Morten Hilmer și-a început cariera de fotograf de natură la începutul anilor 2000 când s-a alăturat forțelor speciale daneze, având misiunea de a patrula coasta îndepărtată a Groenlandei, cu sania trasă de câini, timp de aproape 5 luni. Această călătorie l-a apropiat de natura sălbatică a zonei arctice și i-a influențat complet traiectoria vieții. Unul dintre rezultatele anilor de expediții ce au urmat acesteia este documentarul Chasing the White Rabbit, lansat în 2017, o călătorie în adâncurile Groenlandei în căutarea fotografiei perfecte și a păcii interioare.

Programul de anul acesta include 13 documentare remarcabile, dintre care 9 sunt proiectate în premieră națională. Trailerul oficial al ediției: https://bit.ly/TrailerLYNX2024 

Intrarea la toate evenimentele din cadrul festivalului este gratuită. Pentru a-și asigura un loc la proiecțiile documentarelor, publicul interesat își poate rezerva un bilet cu valoare zero, începând de azi, prin intermediul platformei iabilet.ro: https://bit.ly/BileteLYNX_2024 

Un detaliu important de reținut este că biletul asigură rezervarea locului, dar nu garantează locul în sală dacă nu este scanat cu 15 minute înainte de începerea proiecției. Programul complet al ediției cu numărul 2 se regăsește pe site-ul festivalului:https://bit.ly/ProgramLYNX2024 

Printre premierele de anul acesta se numără și documentarul Arhitecții naturii, realizat de Fundația Conservation Carpathia. Acest film, în regia lui  Dan Dinu și narat de Marcelo Cobzariu, spune povestea a două specii complet diferite ca înfățișare, dar care au în comun abilitatea de a crea habitate care susțin apariția și dezvoltarea altor specii de animale și plante – zimbrul și castorul.

„LYNX Festival aduce o perspectivă unică asupra frumuseții și diversității lumii sălbatice, creând punți prin intermediul imaginilor, stimulându-ne curiozitatea și conectându-ne cu mediul înconjurător. Festivalul reprezintă o modalitate autentică de a ne apropia de natură și de a o cunoaște, fiind în același timp un pas către înțelegerea importanței protejării ei pentru prezentul și viitorul nostru și al generațiilor viitoare. Pentru că da, schimbările climatice sunt o realitate a prezentului, iar noi suntem parte din el. Credem că noi, oamenii, avem nevoie de natură pentru a trăi, așa cum credem că natura are nevoie de oameni care să înțeleagă că facem parte din ea și că fiecare acțiune a noastră are un impact. Susținem LYNX Festival încă de la început, iar faptul că evenimentul a devenit realitate și revine acum pentru a doua ediție, dovedește că suntem o țară cu o natură deosebit de frumoasă și oameni care iubesc această natură. LYNX Festival devine astfel o parte integrantă a poveștii noastre comune și ne arată că nu suntem doar martori pasivi ai naturii, ci co-creatori ai ei” Victoria Donos, Directorul de Comunicare & Outreach al Fundației Conservation Carpathia

Tot în premieră va putea fi văzut la Brașov documentarul The Raven’s Tale / Povestea corbului, în regia lui Michael Schlamberger, un film multi-premiat care leagă povești de istorie a naturii, ce se desfășoară în pădurile din Cehia, cu magia basmelor. Animale, mari și mici – de la zimbrul european, la hamsteri și chiar la gândaci de bălegar – își joacă rolurile naturale în această dramă fără sfârșit. Documentarul a fost laureat anul trecut în cadrul Deauville Green Awards (Franța), Green Screen Nature Film Festival (Germania) și Matsalu Nature Film Festival (Estonia). 

Unul dintre cele mai apreciate documentare în cadrul festivalurilor de profil de anul trecut ajunge și la Brașov în cadrul LYNX Festival – Wolf / Lupul. Producția olandeză, regizată de Cees van Kempen, pornește pe urmele magnificei specii care a fost aproape complet eliminată din Europa în ultimele secole, dar care în ultimele decenii a obținut protecție legală și a reușit o revenire remarcabilă. Timp de 90 de minute spectatorii vor urmări cum lupul și-a găsit drumul înapoi din Polonia, prin Germania, către Olanda și Belgia. Filmul are în palmares 7 premii la festivaluri internaționale, inclusiv Marele Trofeu în cadrul Wildlife Film Festival Rotterdam. 

Festivalul se va deschide marți, 4 iunie, cu Songs of Earth (r. Margreth Olin), produs de Win Wenders, o compoziție audio-vizuală a forțelor fundamentale ale pământului, în care camera de filmat poartă spectatorul din interiorul celor mai mici componente ale naturii, către panoramele sălbatice din exterior, un documentar aclamat la nivel internațional în marile festivaluri. Alte filme deja anunțate sunt Wild Transylvania (r. John Murray) – povestea vieții sălbatice din această regiune a României, Cactus Hotel (r. Yann Sochaczewski) – 50 de minute de povești construite în jurul unui cactus Saguaro și Antarctica (r. Fredi Devas) – documentar uluitor, narat de Benedict Cumberbatch, despre unul dintre cele mai misterioase teritorii ale Terrei.

Advertisement. Scroll to continue reading.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Art & Design

Instalația temporară „Susur”, creată de Atelier Vrac, transformă râul Moașa într-un spațiu de explorare, relaxare și joacă, cu ocazia Făgăraș Fest, între 11–13 iulie,...

News

LYNX Festival aduce la Brașov, în perioada 4 – 9 iunie, un program complex și divers: 12 documentare despre natură, majoritatea proiectate în premieră...

News

LYNX Festival revine la Brașov, în perioada 4 – 9 iunie, oferind în timpul mini-vacanței de Rusalii un program pentru întreaga familie: premiere ale...

News

După ce documentarul „Arhitecții Naturii” a avut avanpremiera națională la București într-o sală plină de spectatori captivați de povestea revenirii zimbrilor și castorilor în...

People

Morten Hilmer, unul dintre cei mai cunoscuți fotografi europeni de natură ai zilelor noastre, a venit pentru prima oară în România în cadrul LYNX...

News

În perioada 4 – 9 iunie s-a desfășurat la Brașov cea de-a doua ediție LYNX Festival, singurul festival de fotografie și film documentar dedicat...

News

Marți începe LYNX Festival, la Brașov. 13 documentare despre natură, dintre care 9 în premieră națională, 3 masterclass-uri, 5 expoziții de fotografie, 5 ateliere...

News

 Songs of Earth, în regia lui Margreth Olin, va fi proiectat anul acesta în premieră la Brașov la ediția a doua a LYNX Festival...

Copyright © 2026 ICON by Biz Mai mult ca oricând, oamenii au nevoie să-și găsească timp să se oprească. Și să respire. Pentru că totul se întâmplă acum. E urgent și în viteză, cu greu mai găsim timp pentru ce contează cu adevărat. Pentru noi. În toată această perioadă de vrie ne bucurăm să vedem și oameni care reușesc să se bucure de viață. De fiecare zi, cu tot ce aduce ea. Care nu renunță la momentele prețioase și au învățat să transforme rutina de acasă sau chiar din vacanță în adevărate experiențe. Ei sunt oamenii care ne-au inspirat să dăm viață acestui proiect. Care demonstrează prin propriul exemplu că de noi, de fiecare în parte, depinde să avem o viață așa cum visăm. Noi ne transformăm trăirile de azi în amintiri de neuitat. Nu, nu sunt supraoameni. Nici personalități lipsite de griji. Sunt oameni reali, pe care îi știm și cu care colaborăm de ani buni. Oameni care aleg să se ocupe și de ei, așa cum se ocupă de proiectele importante din viața lor. Pe unii îi cunoașteți, pe alții îi veți descoperi și sperăm că vă vor oferi acel moment neașteptat de încântare. Ei sunt oamenii ICON și ne bucurăm să-i aducem în lumina reflectoarelor.

Exit mobile version