News

NOVA, festivalul cu artiști și profesioniști din sfera neuro-psihologiei

Peste 40 de artiști și profesioniști din sfera neuro-psihologiei din 12 țări vor lua parte la NOVA, în București, în perioada 16-30 septembrie.

Printre participanți se află fotograful Mads Nissen, multiplu laureat al World Press Photo,  numit de 3 ori „Fotograful anului” în Danemarca pentru activitatea sa neobosită în documentarea problemelor sociale contemporane cum ar fi inegalitatea, încălcarea drepturilor omului și relația distructivă cu natura.

Alt invitat special, tot din lumea fotografiei, este francezul Florian Ruiz, cunoscut pentru felul inedit în care reușește să redea atmosfera locurilor abandonate sau distruse de intervenția nocivă a activității umane. Una din lucrările sale, dedicată contaminării radioactive, a fost distinsă cu mai multe premii importante –  Sony World Photography Award, Felix Schoeller Award, Talent Award.

La ediția cu numărul patru a NOVA Festival vor mai participa și Vicente Matallana, membru în boardul de conducere al HacTe Barcelona, unul dintre cele mai mari hub-uri aflat la intersecția dintre artă, știință și tehnologie din Spania; Patricia Correia, profesor în neuroștiință comportamentală la Universitatea Americană din Cairo, câștigătoare a unei burse importante în urma căreia a întreprins o cercetare complexă despre rolul serotoninei în comportamentul uman în cadrul Center for the Unknown din Portugalia; Claudia Schnugg, profesor, curator și cercetător, a cărei muncă recentă se concentrează pe fenomenul întretăierii proiectelor de artă cu noile tehnologii și cercetarea științifică, incluzând proiecte în colaborare cu instituții de renume precum Agenția Spațială Europeană, CERN – Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară, Institutul pentru Epigenetică și Celule Stem asociat Centrului Helmholtz din München, Institutul Fraunhofer pentru Medicină Digitală, Ars Electronica și Art|Sci Center (UCLA).

Invitaților internaționali li se vor alătura și artiști autohtoni precum Michele Bressan, Judith State, Felicia Simion și Tammy Lovin.

În 2023 conținutul NOVA se va centra în jurul propriocepției/kinesteziei, iar activitățile festivalului vor oferi experiențe care extind percepția de sine a participanților și abilitățile de utilizare a inteligenței corpului. 

„Anul acesta mi-am dorit ca toate activitățile din program să creeze ca o scenă pentru corpurile noastre, fie ca sunt experiențe imersive, laboratoare creative, workshop-uri sau talk-uri. Cred că va fi cea mai fun ediție de până acum. O să testăm contexte în care ne simțim prezenți în mai multe ‘locuri’ în același timp.” Emilia Păunescu, creatoarea NOVA

Dincolo de activitățile din program, festivalul continuă și în 2023 inițiativa NOVA GROW, o bursă de dezvoltare oferită în colaborare cu unul din partenerii internaționali ai NOVA, pentru 2 artiști emergenți cu viziune inovatoare.

Anul trecut această bursă a fost oferită în colaborare cu centrul de cercetare și creație DDT Lab din Slovenia artiștilor Avery Ohno și Simona Daniela Tudose, aceasta din urmă participând în aprilie la laboratorul condus de artista, curatoarea și cercetătoarea Dr. Maša Jazbec. În urma experienței Simona a demarat lucrul la o nouă instalație interactivă care va fi expusă în luna septembrie în cadrul celei de-a 15-a ediții a Speculum Artium Festival. 

Advertisement. Scroll to continue reading.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

News

SENSE, cel mai nou proiect al Asociației Prezent Continuu, organizatorul festivalului NOVA, unul dintre cele mai complexe evenimente din România dedicat dialogului artă –...

News

Cel mai nou film semnat de regizorul Liviu Mărghidan, Castelul Crăiței, va fi lansat pe marile ecrane din țară pe 24 noiembrie, distribuit de...

Art & Design

Până pe 30 septembrie, în București se desfășoară ediția a patra a NOVA Festival, eveniment care explorează intersecția dintre artă și noile tehnologii. Anul...

Copyright © 2026 ICON by Biz Mai mult ca oricând, oamenii au nevoie să-și găsească timp să se oprească. Și să respire. Pentru că totul se întâmplă acum. E urgent și în viteză, cu greu mai găsim timp pentru ce contează cu adevărat. Pentru noi. În toată această perioadă de vrie ne bucurăm să vedem și oameni care reușesc să se bucure de viață. De fiecare zi, cu tot ce aduce ea. Care nu renunță la momentele prețioase și au învățat să transforme rutina de acasă sau chiar din vacanță în adevărate experiențe. Ei sunt oamenii care ne-au inspirat să dăm viață acestui proiect. Care demonstrează prin propriul exemplu că de noi, de fiecare în parte, depinde să avem o viață așa cum visăm. Noi ne transformăm trăirile de azi în amintiri de neuitat. Nu, nu sunt supraoameni. Nici personalități lipsite de griji. Sunt oameni reali, pe care îi știm și cu care colaborăm de ani buni. Oameni care aleg să se ocupe și de ei, așa cum se ocupă de proiectele importante din viața lor. Pe unii îi cunoașteți, pe alții îi veți descoperi și sperăm că vă vor oferi acel moment neașteptat de încântare. Ei sunt oamenii ICON și ne bucurăm să-i aducem în lumina reflectoarelor.

Exit mobile version