News

„Ocean”, narat de David Attenborough, proiecție în premieră la Brașov în cadrul LYNX Festival

LYNX Festival aduce la Brașov, în perioada 4 – 9 iunie, un program complex și divers: 12 documentare despre natură, majoritatea proiectate în premieră națională, 5 expoziții de fotografie, 3 masterclass-uri, numeroase întâlniri cu invitați speciali și ateliere pentru copii.

„Recent i-am povestit unui apropiat despre cum LYNX Festival a ajuns la ediția a 3-a și mi-a răspuns zâmbind că deja suntem un festival cu tradiție. Nu știu dacă am ajuns încă acolo, dar cu siguranță mă bucură să mai facem un pas în această direcție. Alături de echipă și parteneri vă oferim din nou filme și expoziții de fotografie spectaculoase, invitați valoroși, activități educative pentru copii și socializare cu sens pentru toți iubitorii de natură. Și, pentru că am ținut cont de sălile pline de la edițiile anterioare, anul acesta majoritatea activităților se vor desfășura în cadrul Centrului Cultural Reduta și Cinema City, unde vom putea acomoda un public cinefil de două ori mai numeros. Așteptăm cu nerăbdare revederea cu publicul, în mai puțin de două săptămâni.”, a declarat Matei Truța, directorul festivalului și vicepreședintele Asociației România Sălbatică.

Intrarea la toate evenimentele din cadrul festivalului este gratuită. Pentru a-și asigura un loc la proiecțiile documentarelor, publicul interesat își poate rezerva un bilet cu valoare zero, începând de azi, prin intermediul platformei iabilet.ro.

Un detaliu important de reținut este că biletul asigură rezervarea locului, dar nu garantează locul în sală dacă nu este scanat cu 15 minute înainte de începerea proiecției. Toți cei care au o rezervare și nu mai pot participa la proiecție, sunt încurajați să trimită un mesaj pe unul din canalele oficiale de comunicare ale festivalului, pentru a da șansa altcuiva să poată participa.

Una din marile surprize de anul acesta este proiecția în premieră la Cinema City a documentarului Ocean (r. Colin Butfield, Toby Nowlan & Keith Scholey), pe care publicul va avea șansa să-l urmărească înaintea lansării oficiale de pe National Geographic. După șapte decenii în care ne-a arătat în documentare revoluționare toate aspectele lumii naturale, David Attenborough, care a împlinit recent 99 de ani, aduce pe marile și micile ecrane un mesaj de speranță într-un nou film spectaculos. Viața lui a coincis cu cele mai semnificative descoperiri ale lumii subacvatice, iar Ocean arată prin povești inspiraționale din jurul lumii că oceanul planetar poate reveni la bogăția din trecut, iar astfel ne poate ajuta să avem o planetă mai stabilă și mai sănătoasă.

O altă proiecție specială din programul LYNX Festival 2025 este cea a documentarului câștigător al trofeului de anul trecut, Cactus Hotel, pe 9 iunie. Extrem de apreciat și premiat în festivaluri din întreaga lume, documentarul a fost primit cu mult entuziasm și curiozitate de publicul de la Brașov, astfel că anul acesta organizatorii l-au readus în program, alături de o surpriză specială: un masterclass cu regizorul Yann Sochaczewski. Inspirat de o carte pe care a citit-o în copilărie, Yann a creat 50 de minute de povești pline de umor și sensibilitate construite în jurul unui cactus saguaro. În cadrul masterclass-ului el va dezvălui detalii inedite din culisele întregului proiect și va vorbi despre provocările din spatele camerei și industriei filmului documentar.

Making of Cactus Hotel 01

Despre aceleași provocări a vorbit și fotograful și regizorul Dan Dinu în cadrul unui workshop susținut pe 21 mai la Universitatea Națională de Arte Teatrale și Cinematografice „I. L. Caragiale”, unde s-a întâlnit cu studenți ai Facultății de Film, în continuarea demersului de a susține dialogul despre natură și educația non-formală în rândul tinerilor. După workshop, studenții prezenți, alături de alți invitați, au rămas la o proiecție specială Cactus Hotel, pentru prima oară în București, și au aflat primii programul complet al ediției de anul acesta. Discuțiile cu echipa festivalului s-au continuat și după proiecție.

Alt eveniment important din programul celei de-a 3-a ediții a LYNX Festival îl reprezintă vernisajul expoziției și ceremonia de premiere a celei de-a XVI-a ediții a Concursului internațional de fotografie de natură Milvus Photocontest, cel mai important concurs de fotografie de natură din România, organizat de Grupul Milvus (Asociația de Protecție a Păsărilor și Naturii) și Forona (Organizația Fotografilor de Natură din România). Concursul este deschis pentru amatori și profesioniști din întreaga lume, iar la ediția de anul acesta s-au înscris 193 fotografi, din 31 de țări, cu nu mai puțin de 2333 de imagini, distribuite în categoriile Natură, Viața Sălbatică, Natura României și Junior. Juriul a fost format din fotografii de natură Dan Dinu, Dorin Bofan, Kerekes István, Daniel Mîrlea și Zoltán Gergely-Nagy.

Fotografiile finaliste vor fi expuse în cadrul unei expoziții în aer liber, în fața rectoratului Universității din Brașov (Bulevardul Eroilor, nr. 29), care va rămâne disponibilă vizitatorilor în perioada 1 – 28 iunie. Anul trecut Marele Premiu a fost acordat lucrării intitulate „Silhouette”, a fotografului Ervin Horesnyík din Slovacia, o imagine care a impresionat juriul prin simplitate și sensibilitate.

O altă expoziție amplă organizată cu prilejul LYNX Festival este Safari în Kenya, o incursiune printre imagini cu o natură vibrantă, autentică și variată, care merită cunoscută și protejată. Fotografii care expun sunt Costel Agache, Gabi Rusu, Florentina Tîlvîc, Mircea Sasu, Remus Munteanu și Roxana Badea, iar imaginile sunt realizate în parcuri naționale din Kenya –  Amboseli, Lake Nakuru, Masai Mara, Meru, Samburu, Tsavo Est și Tsavo Vest. Expoziția va fi disponibilă vizitatorilor în perioada 3 – 8 iunie la Centrul Multicultural al Universității Transilvania, iar vernisajul va avea loc pe 7 iunie, de la ora 16:00 și va fi urmat de un masterclass despre cum decurge un safari fotografic și provocările care apar într-o astfel de aventură. Acesta va fi susținut de Elijah Wambugu și Dan Dinu, cei care i-au însoțit pe cei 6 fotografi în Kenya. Elijah este ghid profesionist, cu o experiență de peste 20 de ani și vine special la Brașov, în cadrul festivalului, pentru a povesti curioșilor despre cele mai importante lucruri pe care trebuie să le știi despre fauna continentului african atunci când te îmbarci într-o astfel de călătorie.

Advertisement. Scroll to continue reading.

Programul complet al ediției cu numărul 3 se regăsește pe site-ul festivalului: https://lynxfestival.ro/program bento4d bento4d bento4d bento4d bento4d slot gacor bento4d bento4d bento4d bento4d bento4d cerutu4d cerutu4d bento4d

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

News

Visuali Italiane, festivalul de cinema italian contemporan, revine în martie 2026 cu cea de-a cincea ediție și o selecție de filme recente din cinematografia...

News

SeaWave Film Fest revine între 1-10 august la Constanța cu proiecții gratuite de film, spectacole de teatru și invitați câștigători de EMMY. Ediția din...

News

Sub tema „La feminin”, Festivalul Serile Filmului Românesc (SFR) revine în perioada 6-10 august și pune în lumină, la Iași, actrițe, regizoare, scenariste, producătoare...

News

Vara asta, Jameson revine la Electric Castle cu vibe-ul lui relaxat, prietenos și autentic. Sub conceptul „Must be a Jameson”, brandul irlandez aduce în...

News

Anul acesta, Electric Castle pulsează în culori tropicale și ritmuri cubaneze. Havana Club își face prezența simțită în inima festivalului cu o experiență vibrantă,...

News

Original, XO și Cream – trei variante, trei stări, un singur vibe: BUMBU. Brandul care a devenit un fenomen internațional ajunge la cel mai...

News

Festivalul Strada Armenească, un eveniment care vorbește despre supraviețuire culturală, despre adaptare și reinventare, dar și despre o bucurie profundă a întâlnirii – între...

News

Festivalul Internațional George Enescu transformă România, din 24 august, timp de 29 de zile, în cea mai mare scenă a muzicii universale. Această ediție...

News

Biletele pentru cea de-a noua ediție a American Independent Film Festival (AIFF), eveniment prezentat de Raiffeisen Bank, sunt disponibile începând de astăzi pe eventbook.ro...

News

Cea de-a 8-a ediție a Hoinar Festival s-a desfășurat în perioada 15 – 20 mai și a reușit să aducă în fața publicului din...

News

Doisprezece artiști români și internaționali aduc publicului din România cea de-a opta ediție Hoinar Festival, în perioada 15 – 20 mai. Festivalul începe mâine...

News

The Last Showgirl, regizat de Gia Coppola, cu Pamela Anderson în rol principal, poate fi văzut în premieră în România la American Independent Film...

News

Filme premiate sau selecționate în cele mai importante festivaluri din 2024-2025 (Cannes, Karlovy Vary, Veneția, San Sebastián, Sundance și Berlin) se văd în premieră...

News

LYNX Festival revine la Brașov, în perioada 4 – 9 iunie, oferind în timpul mini-vacanței de Rusalii un program pentru întreaga familie: premiere ale...

News

În perioada 5-11 mai, Centrul Național al Dansului București (CNDB) găzduiește cea de-a cincea ediție a Festivalului de arte performative News from Polska, organizat...

News

Între 20 și 30 martie, cinefilii din București și alte 11 orașe din țară pot descoperi cele mai noi titluri din cinematografia franceză în...

Copyright © 2026 ICON by Biz Mai mult ca oricând, oamenii au nevoie să-și găsească timp să se oprească. Și să respire. Pentru că totul se întâmplă acum. E urgent și în viteză, cu greu mai găsim timp pentru ce contează cu adevărat. Pentru noi. În toată această perioadă de vrie ne bucurăm să vedem și oameni care reușesc să se bucure de viață. De fiecare zi, cu tot ce aduce ea. Care nu renunță la momentele prețioase și au învățat să transforme rutina de acasă sau chiar din vacanță în adevărate experiențe. Ei sunt oamenii care ne-au inspirat să dăm viață acestui proiect. Care demonstrează prin propriul exemplu că de noi, de fiecare în parte, depinde să avem o viață așa cum visăm. Noi ne transformăm trăirile de azi în amintiri de neuitat. Nu, nu sunt supraoameni. Nici personalități lipsite de griji. Sunt oameni reali, pe care îi știm și cu care colaborăm de ani buni. Oameni care aleg să se ocupe și de ei, așa cum se ocupă de proiectele importante din viața lor. Pe unii îi cunoașteți, pe alții îi veți descoperi și sperăm că vă vor oferi acel moment neașteptat de încântare. Ei sunt oamenii ICON și ne bucurăm să-i aducem în lumina reflectoarelor.

Exit mobile version