Capitala Europeană a Culturii se pregătește de închidere, dar asemeni oricăui final, este cel mai bun punct pentru un nou start. Într-o metaforă aparent neintenționată, în orașul care a căutat lumina din fiecare dintre noi în 2023, sâmbăta aduce, la Sala 2 a Teatrului Național Timișoara, o premieră care va supune spectatorii unui șoc intens. Unul între viață și moarte, într-o dilemă care are trimiteri subtile sau cât se poate de directe în mult mai multe direcții decât ar părea la un prim contact cu rezumatul piesei „Săptămâna Luminată”.
Cum ar trebui să pregătească cineva care vine la acest spectacol?
„Nu ar trebui să pregătescă. De ce? Eu, când mă duc la un alt spectacol, nu mă pregătesc să-l văd. De ce m-aș pregăti? Lăsăm spectacolul să vină spre noi și dacă ne nimerește bine, dacă nu ne nimerește, poate altă dată. Spectatorii cred că vor pleca de la el ușurați că e scurt. Dar nu e un spectacol foarte prietenos cu spectatorii. E un spectacol construit pe o dilemă etică-morală. Adică eu n-aș putea trece prin povestea mamei personajului principal. Nu știu cine ar putea…”, îmi mărturisește regizorul Ion-Ardeal Ieremia, la finalul repetiției finale, înainte de premieră.
Haute Culture a primit în exclusivitate șansa de a asista la repetiție înainte de premiera cu care Teatrul Național din Timișoara închide programul pe care l-a construit pentru anul Capitalei Europene a Culturii – Timișoara 2023: „Săptămâna Luminată” de Mihail Săulescu.
Recuperându-l scenic pe Mihail Săulescu, unul dintre foarte puținii, dacă nu singurul, dramaturg expresionist din literatura română, regizorul Ion-Ardeal Ieremia propune un spectacol construit în dimensiunea dincolo de omenesc a iubirii unei mame.
Distribuția spectacolului o aduce în prim plan pe actrița Claudia Ieremia, căreia i se alătură actorii Marin Lupanciuc, Ana Maria Cojocaru și Bogdan Spiridon, cu toții membrii importanți ai Teatrului Național din Timișoara. Alături de ei au fost cooptați Ștefan Creangă, Alicia Yesman, Flavius Hudișteanu, Alexandru Dulică și Andrei Indricău, studenți ai Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest, în cadrul programului de sprijinire a viitorilor actori, program dezvoltat de Teatrul Național.
„Teatrul nu e complicat. Noi nu avem o meserie grea, noi avem o meserie foarte plăcută. Este un spectacol care adună foarte multe emoții. Asta e bine, mă bucur. Teamă mi-ar fi să nu se întâmple asta. Ar fi imposibil!” regizorul Ion-Ardeal Ieremia
Jocul actorilor este unul intens. Textul nu pare din Primul Război Mondial. Emoția este în aer. Iar actorii au grijă să o amplifice. Ziua în care a căzut Mihail Săulescu nu se știe precis, dar majoritatea biografilor susțin că ar fi murit în luptele de la Predeal, la finalul lunii septembrie 1916. Un detaliu pe care am simțit nevoia să-l menționez pentru că regizorul îmi strecoară în discuția noastră, de la finalul repetițiilor, că „e o tandră aducere aminte a unui scriitor care a scris o singură piesă și a murit pe front”.
Spectacolul nu este pentru cei care caută o „relaxare” de 45 de minute. Va lăsa un gol în stomac, piele de găină și multe gânduri. Pare o alegere neașteptată pentru final de stagiune și pentru a fi pusă în spațiul Sălii 2, înainte ca ea „să devină un centru teatral pentru Timișoara viitorului”. Pe alocuri poate părea un spectacol greu de înțeles, în lipsa unui context despre autor. Dar este o emoție care se sincronizează perfect cu mesajul pe care orașul în transmite în ultimul său weekend în care deține oficial titulatura de Capitală Europeană a Culturii: „Timișoara 2023 la nesfârșit. Călătoria continuă”.
FOTOGRAFII: Adrian Pîclișan / TNTm
