News

„SCRIITOAREA” încheie anul la Teatrul Național din Timișoara

Pe 28 decembrie, de la ora 19, Teatrul Național din Timișoara prezintă premiera spectacolului care închide anul 2025 –„SCRIITOAREA”, după Ella Hickson, în traducerea lui Radu Iacoban.

Sabotând în permanență indiciile prin care, ca spectatori, delimităm planul real de cel ficțional, SCRIITOAREA ne invită să experimentăm reguli alternative ale jocului.

Un foarte concret dialog între doi tineri care se întâlnesc întâmplător într-un teatru după terminarea spectacolului se dovedește a fi, de fapt, o scenă în lucru dintr-o piesă în curs de scriere. De aici mai departe, scenele se succed pe această linie subțire, căzând când de o parte, când de cealaltă parte a realității.

El însuși dramaturg de succes, regizorul Radu Iacoban a abordat piesa Ellei Hickson punând în centrul demersului său responsabilitatea și locul creatorului într-o lume care își dinamitează în permanență propriile limite și linearități existențiale.

„Titlul spectacolului nostru te duce cu gândul la tema sa, anume care este rolul artistului în societate, cum se întrepătrund, se resping sau converg planurile sale personale cu cele profesionale, ce alege artistul să creeze, cui îi oferă creațiile sale și ce efecte au ele în habitatul socio-politic al zilelor noastre. Poate (… ) fi o provocare plăcută pentru spectatorul care își dorește să vizioneze un alt tip de teatru. Textul scris de Ella Hickson iese din rând pentru că lansează în permanență întrebări publicului, performerilor și propriului construct dramatic. Ai mereu senzația că ce vezi în cele cinci părți/acte e întrucâtva recognoscibil, dar e în mod voit neterminat. E un teatru în teatru în teatru care își propune să ne scoată din zona de confort și ne oferă posibilitatea să vedem realitatea din perspectiva artistului” – regizorul Radu Iacoban.

Spectacolul reunește pe scena celor două teatre partenere – Teatrul Andrei Mureșanu din Sfântu Gheorghe și Teatrul Național Mihai Eminescu din Timișoara trei dintre tinerii și foarte valoroșii actori ai Naționalului timișorean – Flavia Giurgiu (care semnează și coregrafia), Marin Lupanciuc și Teodor Cauș, care vor evolua alături de talentații actori ai echipei TAM – Nicholas Cațianis, Oana Jipa, Sebastian Marina și Mădălina Mușat. Echipa de creație este completată de scenograful Teatrului Național, Tudor Prodan, care semnează decorurile și costumele, light & video design-ul spectacolului și de compozitoarea de muzică de teatru Aida Šošić.

bento4d situs toto bento4d bento4d bento4d bento4d situs togel bento4d toto togel bento4d situs slot rtp slot bento4d bento4d bento4d situs slot bento4d slot gacor slot gacor bento4d bento4d situs toto bento4d situs togel situs slot bento4d situs toto situs slot bento4d bento4d situs gacor slot online bento4d situs gacor bento4d slot gacor bento4d situs slot bento4d toto togel bento4d toto slot situs toto situs slot gacor bento4d bento4d toto togel bento4d bento4d bento4d bento4d bento4d bento4d slot resmi bento4d bento4d slot resmi bento4d bento4d bento4d situs toto bento4d toto slot bento4d link slot link slot kawijitu kawijitu kawijitu situs toto kawijitu kawijitu slot gacor

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Culture

Iubitorii de teatru și membrii comunității Mergem la teatru se întâlnesc și anul acesta cu actori, regizori și dramaturgi în cadrul Estivalului de teatru,...

Culture

Pe 1 și 2 iulie, la Sala Media a Teatrului Național „I. L. Caragiale” au avut loc primele două reprezentații ale spectacolului „Nicio pastilă...

People

S-a născut în Constanța, a copilărit în Km 5, a fost eleva Liceului „Mihai Eminescu” şi a studiat la București Arta Actorului la UNATC...

News

Scriitorul irlandez Christian O’Reilly vine la București pe 1 iulie pentru avanpremiera „No Magic Pill” (Nicio pastilă magică), iar spectacolul regizat de Laurențiu Rusescu...

Featured

Tania Drăghici a absolvit Facultatea de Regie Teatru, iar anul trecut lucrarea ei de licență, spectacolul „Peștii dorm”, a intrat în repertoriul Teatrului Metropolis....

News

Biletele pentru cea de-a 32-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Sibiu se pun în vânzare mâine, 23 aprilie, începând cu ora 12:00, pe...

News

Primăvara vine la Teatrelli cu premiera „de/Loc de joacă”, un performance semnat de Mădălina Dan, pe 28 și 29 martie, de la ora 19:00....

News

Celebra replică shakespeariană „azi iarna dezbinării noastre s-a schimbat” va răsuna pentru prima dată într-o montare a Teatrului Național din Timișoara, duminică, 30 martie...

News

Cu un nou director artistic, o trupă de 25 de tineri actori colaboratori și o stagiune cu 15 spectacole concentrate pe teme actuale și...

Featured

Cristian Robe este un artist complet. Actor și muzician deopotrivă, a absolvit Facultatea de Teatru în 2022 și tocmai a pus bazele Alive, un...

Culture

După succesul pe care l-a cunoscut în 2023 la Teatrul EXCELSIOR cu spectacolul „Solaris”, regizorul Bobi Pricop se întoarce la EXCELSIOR la început de 2025 pentru...

News

Au mai rămas doar câteva zile până la reîntâlnirea publicului cu legendara actriță Alexandrina Halic pe scena Teatrului ACT, într-un spectacol de sărbători, adus...

News

Teatrul Național din Timișoara organizează în perioada 4-10 și 19-20 decembrie 2024, o nouă ediție a Festivalului European al Spectacolului Timișoara – Festival al...

Culture

Cine a căutat să-l vadă pe John Malkovich, în aceste zile, pe scena Teatrului Național din Timișoara a avut parte de o surpriză. Teatrul...

People

Iulia Alexandra Neacșu este unul dintre cele mai promițătoare talente ale generației sale, un artist complet care a reușit să-și construiască o carieră diversificată...

News

Pe 27 octombrie au avut loc la Teatrul Metropolis ultimele două reprezentații ale spectacolului SENS, cu actrițele Ioana Flora și Silvana Negruțiu în distribuție....

Copyright © 2026 ICON by Biz Mai mult ca oricând, oamenii au nevoie să-și găsească timp să se oprească. Și să respire. Pentru că totul se întâmplă acum. E urgent și în viteză, cu greu mai găsim timp pentru ce contează cu adevărat. Pentru noi. În toată această perioadă de vrie ne bucurăm să vedem și oameni care reușesc să se bucure de viață. De fiecare zi, cu tot ce aduce ea. Care nu renunță la momentele prețioase și au învățat să transforme rutina de acasă sau chiar din vacanță în adevărate experiențe. Ei sunt oamenii care ne-au inspirat să dăm viață acestui proiect. Care demonstrează prin propriul exemplu că de noi, de fiecare în parte, depinde să avem o viață așa cum visăm. Noi ne transformăm trăirile de azi în amintiri de neuitat. Nu, nu sunt supraoameni. Nici personalități lipsite de griji. Sunt oameni reali, pe care îi știm și cu care colaborăm de ani buni. Oameni care aleg să se ocupe și de ei, așa cum se ocupă de proiectele importante din viața lor. Pe unii îi cunoașteți, pe alții îi veți descoperi și sperăm că vă vor oferi acel moment neașteptat de încântare. Ei sunt oamenii ICON și ne bucurăm să-i aducem în lumina reflectoarelor.

Exit mobile version