Connect with us

Hi, what are you looking for?

Stories

Singureni Manor Polo Cup: Un turneu al premierelor

deschidere

Haute Culture Magazine a intrat în culisele primei competiții internaționale de polo călare din România, iar ghid în lumea fascinantă a acestui sport nobil, ne-a fost Cristina Roșu, fondatoarea Asociației Club Sportiv Polo Singureni și organizatoarea Singureni Manor Polo Cup, o competiție care a adus România în universul mondial al polo-ului călare

Trebuie să recunosc că atunci când am primit o invitație la prima competiție internațională de polo călare din România, mi-a trecut prin minte că poate nu ar fi tocmai o idee bună să particip, mai ales că nu știam nici măcar regulamentul și nu mai urmărisem până atunci un meci de polo călare nici măcar la televizor. Cât de mult greșeam! Mă bucur enorm că am respins primul meu gând și că am ajuns, în toamna acestui an, la Singureni Manor Equestrian Retreat, unde am asistat la prima competiție internațională de polo călare din România. Încă de cum am făcut primii pași în arenă, am fost impresionat de dimensiunile terenului de joc, acesta fiind cel mai mare din întreaga lume a sporturilor, ajungând chiar și la echivalentul a nouă terenuri de fotbal.

„La noi s-a jucat pe o arenă de 120/50 de metri, dimensiunile terenului sunt mult mai mari. Dar, cred că asta a fost ceea ce a incitat și mai mult, că participanții au fost foarte aproape de teren, de jucători, au simțit calul, jocul și relația dintre jucători. Pe un teren clasic, unde nu se joacă cu o minge gomflabilă, cum a fost la noi, spectatorii stau mai departe de acțiune, din motive de siguranță” Cristina Roșu, fondatoarea Asociației Club Sportiv Polo Singureni și organizatoarea primei competiții internaționale de polo călare din România.

Energia din timpul competiției, dată și de această apropiere de suprafața de joc, a fost una fabuloasă și atmosferă făcută de cei mai bine de 2.800 de participanți, care s-au bucurat, în premieră de un spectacol electrizant, a fost una pe măsura spectacolului din arenă. Am realizat cu rapiditate că nu este nevoie să scot telefonul din buzunar și să caut regulamentul după fiecare fază pe care nu o înțelegeam, pentru că Jan-Erik Franck, cel cunoscut drept „The Voice of Polo”, oferea comentarii live despre acțiunea din arenă, explica publicului deciziile arbitrului și povestea cu pasiune unele momente cheie din istoria unuia dintre cele mai vechi sporturi din lume, polo călare.  

1

În cadrul evenimentului sportiv de la Singureni, s-au întrecut patru echipe de prestigiu mondial, care au reușit să aducă adrenalina competițiilor internaționale mari de polo în România: Team St. Moritz (Elveția), Team Azerbaijan (Azerbaijan), The Maltese Falcons (Malta) și Team Grand Champions Polo Club Wellington (SUA). Echipa Maltese Falcons a câștigat turneul și printre momentele cheie ale competiției s-a numărat victoria istorică a Melissei Ganzi, cunoscută drept „Regina Polo-ului Mondial”, care a devenit prima femeie care câștigă un turneu de polo în România. Melissa, care a fost și singura doamnă din competiție, a condus echipa din Malta spre o victorie remarcabilă în finala disputată împotriva Grand Champions Polo Club Wellington, demonstrând nu doar abilități extraordinare pe teren, dar și inspirând o nouă generație de jucători și jucătoare de polo de peste tot din lume.  

România galopează în lumea polo-ului călare

Pentru competiția din România au fost aduși 32 de cai din Franța, special antrenați pentru polo și capabili să execute manevre rapide. „Caii au fost aduși de la o fermă care se ocupă doar cu creșterea, antrenarea și închirierea cailor de polo peste tot în Europa. Aducerea cailor a fost și ea o provocare. I-am avut aici două săptămâni. Dintre acești cai, cinci au rămas la noi fermă. A fost un proiect extrem de dorit și de iubit și lucrurile s-au legat frumos”, spune zâmbind Cristina Roșu.

Cristina Roșu a luat decizia să lanseze și o școală de polo, în care pasionații de echitație și nu numai, pot lua lecții și pot face primii pași în lumea fascinantă a acestui sport. Una dintre „elevele” acestei școli este chiar Cristina care s-a prezentat la câteva antrenamente de polo și recunoaște că, deși a călărit anterior, a făcut primele antrenamente la sol, fiind foarte dificilă coordonarea.  

Chiar dacă polo este unul dintre cele mai vechi sporturi din lume, în România nu s-a bucurat de o polularitate prea mare, în principal din cauza lipsei unei infrastructuri și a prețurilor mari pentru întreținerea cailor. Însă aceste lucruri sunt pe cale să se schimbe.

2
Foto: Vali Mirea

„Dacă mă întrebai acum opt ani de cai arabi în România, ziceam că este ceva aproape imposibil. Acum, uitându-ne la rezultate, cred că și polo poate ajunge fără niciun fel de problemă în același loc. Eu am toată disponibilitatea și dorința. Am suficientă pasiune să fac acest lucru. România are o bază semnificativă de iubitori de cai, cred că este doar o chestiune de timp până polo va devini popular” Cristina Roșu, fondatoarea Asociației Club Sportiv Polo Singureni și organizatoarea primei competiții internaționale de polo călare din România.

Ideea organizării primei competiții internaționale de polo din România a apărut în urmă cu un an, când Cristina Roșu l-a cunoscut pe Massimo Baggi, noul ambasador al Elveției în România, un jucător de polo talentat, care chiar a jucat pentru Team St. Moritz în cadrul evenimentului sportiv de la Singureni. La începutul acestui an, Cristina Roșu a participat, la invitația lui Baggi, pentru prima oară la un meci de polo. „La momentul acela părea o poveste extrem de îndepărtată, noi nu aveam niciun fel de cunoștințe despre sportul acesta. Nu văzusem niciun meci până atunci. Aveam expertiză pe zona calului arab, participasem la competiții și știam ce presupune creșterea, îngrijirea și antrenamentele calului arab, dar despre polo călare nu știam nimic”, adaugă Cristina Roșu. Acolo, antreprenoarea l-a cunoscut pe Reto Gaudenzi, fondatorul World Polo și unul dintre cei mai importanți organizatori de evenimente de polo călare din lume, aflat în spatele unor competiții mondiale importante ca Miami Beach Polo World Cup sau Snow Polo World Cup, care are loc în St. Moritz pe un lac înghețat, unde se construiește an de an toată infrastructura de la zero.

Visul a devenit realitate și ceea ce părea atât de greu de atins, a prins contur în doar câteva luni. „A fost ca nașterea unui copil. Din momentul în care am decis să îl facem și până l-am implementat a durat nouă luni. Ne-am bucurat de el ca de nașterea unui copil. Acum, îmi doresc să îl văd cum crește, cum merge frumos și cum va deveni independent la un moment dat. Nu am avut provocări semnificative, chiar mă consider norocoasă”, spune Cristina Roșu, fondatoarea Asociației Club Sportiv Polo Singureni.

Advertisement. Scroll to continue reading.

Pe agenda Cristinei Roșu din următoarea perioadă de timp se află continuarea investițiilor în această școală de polo care să dea, în următorul an, unu sau doi jucători amatori care ar putea deschide jocurile din cadrul celei de-a doua ediții a Singureni Manor Polo Cup, un eveniment care va avea loc între 26 și 28 septembrie 2025. Antreprenoarea nu exclude, ca în viitor, școala de polo călare pe care a fondat-o să producă câțiva jucători care vor putea intra în teren cu jucătorii profesioniști și, de ce nu, chiar o echipă de polo călare care să reprezinte România la competiții internaționale.

4

10 lucruri pe care (poate că) nu le știai despre polo călare

Polo călare este unul dintre cele mai vechi sporturi de echipă din lume și unul plin de istorie și curiozități. Iată zece dintre acestea:

În polo, caii sunt la fel de importanți ca jucătorii, unii dintre ei devin adevărate legende în acest sport. Un astfel de exemplu este „Nevada”, un cal de polo argentinian extrem de apreciat pentru agilitatea și viteza sa.

Originile acestui sport fascinant datează de mai bine de 2000 de ani și se pare că a fost practicat prima oară în Persia (Iranul de astăzi) ca antrenament militar pentru cavalerie. Polo s-a răspândit cu rapiditate din Persia în India, unde a fost adaptat și perfecționat de britanici în perioada colonială.

Există și variante „exotice” ale sportului, cum ar fi polo pe elefanți, extrem de popular în Thailanda sau polo pe cămile, sport îndrăgit în Emiratele Arabe Unite

Terenul de polo este unul dintre cele mai mari din lumea sporturilor de echipă, având și dimensiuni de 275 de metri lungime și o lățime de 145 de metri.

Caii folosiți în polo sunt cunoscuți sub numele de „ponei de polo”, deși nu sunt ponei adevărați, ci cai antrenați special pentru acest sport.

Fiecare jucător folosește mai mulți cai într-un meci, pentru a preveni epuizarea animalelor.

Toți jucătorii sunt obligați să joace cu mâna dreptă pentru a elimina riscul unei coliziuni între jucători care urmăresc mingea din direcții opuse

Polo a fost inclus pe lista Jocurilor Olimpice între 1900 și 1936 când a fost scos din cauza polularității limitate și a costurilor logistice mari.   

Polo este extrem de polular în Argentina, unde sunt și cei mai buni jucători din lume în acest moment, SUA, Anglia, India și Australia. Tot Argentina este lider mondial în creșterea și antrenarea cailor de polo

În trecut se putea juca cu până la 100 de jucători într-o echipă, dar astăzi o echipă este formată din patru jucători.

Advertisement. Scroll to continue reading.

situs toto

indianapoliscartransport.com/wp-content/plugins/wp-mail/notif-attention.php

situs slot

crowncellars.org

idikotapekalongan.org

situs slot gacor

prediksi sdy

syair macau

situs togel

Advertisement. Scroll to continue reading.

slot thailand

situs slot

situs slot

link slot gacor

link slot

link slot

situs slot

slot gacor

pam4d

Advertisement. Scroll to continue reading.

vanujacoffee.com

situs slot

slot thailand

toto slot

toto slot

cerutu4d

Written By

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

News

Asociația Club Sportiv Polo Singureni, în colaborare cu World Polo, anunță organizarea primei competiții internaționale de polo călare din România – Prima Arenă Singureni...

News

Singureni Manor Equestrian Retreat, parte din selecția de hoteluri recomandate de prestigiosul Ghid Michelin, anunță deschiderea unei divizii speciale dedicată exclusiv organizării de evenimente...

News

Ce este luxul autentic? Cum poate fi el descoperit, înțeles și savurat? Nu există lux mai mare decât timpul pe care alegem să-l petrecem...

Art of Living

De la finele acestei luni, iubitorii de experiențe fine dining sunt invitați la Hambar, să redescopere gusturile românești de odinioară interpretate de Executive Chef Alexandru Dumitru...

Advertisement

Copyright © 2026 ICON by Biz Mai mult ca oricând, oamenii au nevoie să-și găsească timp să se oprească. Și să respire. Pentru că totul se întâmplă acum. E urgent și în viteză, cu greu mai găsim timp pentru ce contează cu adevărat. Pentru noi. În toată această perioadă de vrie ne bucurăm să vedem și oameni care reușesc să se bucure de viață. De fiecare zi, cu tot ce aduce ea. Care nu renunță la momentele prețioase și au învățat să transforme rutina de acasă sau chiar din vacanță în adevărate experiențe. Ei sunt oamenii care ne-au inspirat să dăm viață acestui proiect. Care demonstrează prin propriul exemplu că de noi, de fiecare în parte, depinde să avem o viață așa cum visăm. Noi ne transformăm trăirile de azi în amintiri de neuitat. Nu, nu sunt supraoameni. Nici personalități lipsite de griji. Sunt oameni reali, pe care îi știm și cu care colaborăm de ani buni. Oameni care aleg să se ocupe și de ei, așa cum se ocupă de proiectele importante din viața lor. Pe unii îi cunoașteți, pe alții îi veți descoperi și sperăm că vă vor oferi acel moment neașteptat de încântare. Ei sunt oamenii ICON și ne bucurăm să-i aducem în lumina reflectoarelor.