News

„Songs of Earth” deschide a doua ediție a LYNX Festival

 Songs of Earth, în regia lui Margreth Olin, va fi proiectat anul acesta în premieră la Brașov la ediția a doua a LYNX Festival (4 – 9 iunie). Documentarul este produs de unul dintre cei mai prolifici realizatori de film germani, Wim Wenders (Wings of Desire / Paris, Texas / Until the End of the World / Perfect Days), nominalizat și laureat de-a lungul carierei sale la numeroase festivaluri mari de film, inclusiv la Cannes. 

Songs of Earth este o compoziție audio-vizuală a forțelor fundamentale ale pământului, iar camera de filmat poartă spectatorul din interiorul celor mai mici componente ale naturii, către panoramele sălbatice din exterior. Tatăl regizoarei este ghidul care poartă publicul prin cea mai pitorească vale a Norvegiei, în care a crescut și unde generații au trăit alături de natură pentru a supraviețui. Sunetele pământului se armonizează pentru a crea muzică din această călătorie uluitoare.

Margreth Olin este o cunoscută regizoare și producătoare din Norvegia, având în palmares nu mai puțin de 13 filme și 26 de premii onorifice pentru implicarea sa constantă în lupta pentru drepturile omului. Printre cele mai aclamate producții cinematografice pe care le semnează se numără The House of Angels, My Body, The Oslo Opera House, precum și Cathedrals of Culture, unde este una din cei 6 regizori ai seriei, alături de Wim Wenders și Robert Redford. Ultimul ei film de dinaintea Songs of Earth este Self Portrait (2020), pentru care a primit nu mai puțin de 7 premii internaționale. În 2022 a primit premiul Anders Jahre Culture, cea mai importantă distincție în Norvegia pentru eforturile în domeniul cultural, alături de nume precum Joachim Trier, Deeyah Khan și Nils Gaup.

„Peste trei săptămâni începe ce-a de-a doua ediție LYNX Festival și abia aștept! Am vorbit despre cum unul dintre obiectivele acestui proiect este acela de a trezi curiozitatea oamenilor pentru natură și pentru protejarea ei, despre cum a cunoaște este cea mai rapidă cale către a iubi și către dorința de a ocroti. Anul acesta, complementar filmelor educative cu care v-am obișnuit, aducem două experiențe cinematografice diferite. Prima dintre ele este producția care va deschide festivalul, Songs of Earth, propunerea Norvegiei la Premiile Oscar, o meditație profundă asupra relației om-natură privită din perspectiva ciclului universal al vieții. Sperăm că filmul va inspira publicul către reflecție interioară cu privire la ceea ce trăim atunci când contemplăm natura și care este locul nostru în cadrul ei. Cea de-a doua experiență este producția BBC Earth, Antarctica, narată de cunoscutul actor britanic Benedict Cumberbatch, un film 3D care propune spectatorului o călătorie imersivă într-una dintre cele mai aspre și izolate regiuni geografice din lume. Totul sub premisa pertinentă conform căreia ceea ce se întâmplă acolo ne impactează pe noi toți. În spiritul acestei idei care conectează, închei spunând că vă așteptăm la Brașov!”, a declarat Matei Truța, directorul festivalului și vicepreședintele Asociației România Sălbatică.

Antarctica (r. Fredi Devas) este un documentar uluitor despre unul dintre cele mai misterioase teritorii ale Terrei – cel mai rece, cel mai uscat și cel mai vântos loc de pe Pământ, dar în care numeroase viețuitoare prosperă. Deși atât de izolate de noi, Antarctica și Oceanul de Sud care o înconjoară, au un rol vital pentru întreaga planetă, reglând curenții oceanici, nivelul mărilor și reținând cantități enorme de carbon. Va fi nevoie de cooperare și colaborare la nivel mondial pentru a le proteja și pentru a asigura sănătatea viitoare a planetei noastre. Toate acestea sunt povestite cu vocea actorului Benedict Cumberbatch, cunoscut publicului larg pentru rolurile sale din filme precum Doctor Strange, The Imitation Game și The Hobbit.

Un alt eveniment important din programul celei de-a doua ediții a LYNX Festival îl reprezintă vernisajul expoziției și ceremonia de premiere a celei de-a XV-a ediții a Concursului internațional de fotografie de natură Milvus Photocontest, cel mai important concurs de fotografie de natură din România, organizat de Grupul Milvus (Asociația de Protecție a Păsărilor și Naturii) și Forona (Organizația Fotografilor de Natură din România). La ediția de anul acesta s-au înscris în concurs un număr de 235 fotografi, din 38 de țări, cu nu mai puțin de 1.600 de imagini, distribuite în categoriile Natură, Viața Sălbatică, Natura României și Junior. Juriul de anul acesta a fost format din fotografii de natură Dan Dinu, Dorin Bofan, Kerekes István, Daniel Mîrlea și Zoltán Gergely-Nagy.

Anul trecut Marele Premiu a fost acordat lucrării intitulate „Sorry sight”, a fotografului Lalith Ekanayake din Sri Lanka, o imagine cu un impact emoțional puternic – elefanți indieni în căutare de mâncare printre movile de gunoaie și deșeuri.

„Deși când am aflat inițial de acest concurs, intenția mea era să mă număr la un moment dat printre câștigători, din 2022 am ajuns să fac parte din echipa de organizare, ca manager al concursului. O decizie pe care nu o regret, pentru că alături de o echipă extraordinară ne propunem să sărbătorim în fiecare an nu doar frumusețea lumii naturale, ci și poveștile și emoțiile surprinse prin obiectivul fotografilor care participă la concurs. În premieră pentru ediția din acest an am introdus o categorie dedicată exclusiv fotografilor sub 16 ani, gândită cu scopul de a-i încuraja să își exprime creativitatea și să își urmeze pasiunea.”, a declarat Mircea Sasu, managerul concursului. 

Revista HAUTE CULTURE este partener oficial pentru ediția a doua a LYNX Festival.

Advertisement. Scroll to continue reading.

FOTO: Dag Asle Mykløen

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

News

LYNX Festival aduce la Brașov, în perioada 4 – 9 iunie, un program complex și divers: 12 documentare despre natură, majoritatea proiectate în premieră...

News

LYNX Festival revine la Brașov, în perioada 4 – 9 iunie, oferind în timpul mini-vacanței de Rusalii un program pentru întreaga familie: premiere ale...

People

Morten Hilmer, unul dintre cei mai cunoscuți fotografi europeni de natură ai zilelor noastre, a venit pentru prima oară în România în cadrul LYNX...

News

În perioada 4 – 9 iunie s-a desfășurat la Brașov cea de-a doua ediție LYNX Festival, singurul festival de fotografie și film documentar dedicat...

News

Marți începe LYNX Festival, la Brașov. 13 documentare despre natură, dintre care 9 în premieră națională, 3 masterclass-uri, 5 expoziții de fotografie, 5 ateliere...

News

Ediția a 2-a a LYNX Festival îl aduce în România pe Morten Hilmer, unul dintre cei mai cunoscuți fotografi de natură ai zilelor noastre....

News

Cel mai nou film semnat de regizorul Liviu Mărghidan, Castelul Crăiței, va fi lansat pe marile ecrane din țară pe 24 noiembrie, distribuit de...

Copyright © 2026 ICON by Biz Mai mult ca oricând, oamenii au nevoie să-și găsească timp să se oprească. Și să respire. Pentru că totul se întâmplă acum. E urgent și în viteză, cu greu mai găsim timp pentru ce contează cu adevărat. Pentru noi. În toată această perioadă de vrie ne bucurăm să vedem și oameni care reușesc să se bucure de viață. De fiecare zi, cu tot ce aduce ea. Care nu renunță la momentele prețioase și au învățat să transforme rutina de acasă sau chiar din vacanță în adevărate experiențe. Ei sunt oamenii care ne-au inspirat să dăm viață acestui proiect. Care demonstrează prin propriul exemplu că de noi, de fiecare în parte, depinde să avem o viață așa cum visăm. Noi ne transformăm trăirile de azi în amintiri de neuitat. Nu, nu sunt supraoameni. Nici personalități lipsite de griji. Sunt oameni reali, pe care îi știm și cu care colaborăm de ani buni. Oameni care aleg să se ocupe și de ei, așa cum se ocupă de proiectele importante din viața lor. Pe unii îi cunoașteți, pe alții îi veți descoperi și sperăm că vă vor oferi acel moment neașteptat de încântare. Ei sunt oamenii ICON și ne bucurăm să-i aducem în lumina reflectoarelor.

Exit mobile version