Ştefan von Korch este una din vocile în continuă ascensiune din rândul tinerilor tenori. A colaborat cu reputatul regizor Andrei Şerban pentru montările operetei „Văduva veselă” şi „Văduva veselă 2.0”.
În prezent, Ştefan von Korch este unul dintre cei mai căutați soliști pentru partitura de tenor din „Carmina Burana”, lucrare pe care a interpretat-o deja de peste 30 de ori. Şi-a început parcursul cu muzică populară slovacă, iar pasiunea pentru armoniile sonore i-a fost insuflată de părinți, care i-au oferit un acordeon, dar și un sintetizator cu claviatură. A învățat singur să cânte la ele. Mai târziu a descoperit că are o voce de milioane. Restul e istorie. Una care se scrie acum, iar noi consemnăm povestea lui Ştefan von Korch.
Cum te-ai apropiat de operă? A fost vreo întâmplare care te-a făcut să te îndrăgosteșți de operă?
Din contră, am fugit de operă, inițial am fost la canto popular, apoi, după un an de studiu, doamna profesoară de canto a zis: ”tu mai bine ai face dacă ai cânta muzică populară italiană.” Eu, neştiind ce este asta, am aflat după un alt an de studiu că eu de fapt cânt arii de operă preclasice. Până nu mi-am găsit cât de cât vocea de tenor, adică după ce am trecut efectiv prin toate vocile masculine, nu îmi plăcea opera. Acesta este periplul meu cu muzica de operă.
Cum a fost să treci de la muzica populară slovacă la operă?
Mi-a fost relativ ușor, fiindcă eu aveam încă vocea neschimbată de la copil la adult. Cântam fară să stiu ce fac, ceea ce era natural pentru mine. Am colaborat cu doi prieteni în genul pop-opera, dar fiecare a plecat pe drumul propriu și așa nu am mai investit timp în direcţia aceasta. Oricând ne-am putea întâlni și cânta că și cum nu ne-am fi despărțit.
Am cântat o perioadă înainte de operă şi la nunţi, deci nu sunt străin de alte genuri, chiar îmi face placere.
Care sunt provocările vocale pe care le are un tenor? Cum ai grijă de vocea ta?
Vocea de tenor este un pic mai diferită decât restul vocilor, în sensul că noi cântăm în tonalitate de soprano și că să cânţi frumos trebuie o tehnică îngrijită. Bineînțeles, cea mai mare provocare a unui tenor sunt notele înalte pe care ori le ai de la mama natură, ori le înveți. A doua parte durează.
Nu am grijă de vocea mea în mod special, mănânc picant, beau cafea, apă minerală, înghețată. Nu am un regim special, spre deosebire de alţi cântăreți pe care îi cunosc.
Care este opera preferată din cariera de până acum?
Nu am o opera neapărat preferată, dar ador „I Puritani”, „La Sonnambula”. De ce? Fiindcă Bellini este un compozitor care a creat niste melodii superbe, pline de pasiune, patos, dragoste, ceea ce oamenii în ziua de azi nu prea mai apreciază.
Care a fost cel mai dificil rol și cum a fost prima dată când l-ai interpretat în fața publicului?
„I Puritani” la Cluj Napoca. Era premiera națională. Cu „La Sonnambula” a fost la fel, premiera națională la Festivalul Internațional Virginia Zeani. Ambele opere sunt dificile din punct de vedere vocal, dar „I Puritani” întrece cam toate barierele vocale fiindcă tenorul are de cântat niste note așa de înalte încât și sopranele au dificultăți în a le executa. Ambele sunt superbe și ofertante pentru toate vocile.
Ce rol ți-ar plăcea să interpretezi și încă nu ai avut ocazia?
Rolurile pe care le-am abordardat sunt destul de numeroase. În momentul de față nu am un rol pe care mi l-aș dori în mod special, important e să fac muzică și să bucur oamenii cu ea.
Ce artișți te inspiră și ce anume apreciezi la ei?
Artiștii din Generația de Aur a Operei întotdeauna vor fi cei mai fascinanți fiindcă ei au avut ocazia să colaboreze chiar cu compozitorii, ceea ce a fost ideal, fiindcă au fost în esență creatori a ceea ce facem noi azi. Preferaîi mei sunt Romano Emili, Nicolai Gedda, Alfredo Kraus, Luciano Pavarotti și Beniamino Gigli.
Există vreun ritual pe care îl ai înainte de a urca pe scenă și care te ajută să te relaxezi și concentrezi?
Sincer în ziua spectacolului sunt destul de relaxat fiindcă de obicei repetițiile obosesc mai mult. Ies la plimbare, mănânc în oraș, nu mă feresc foarte mult de nimic, doar dacă eșți bolnav, atunci stresul e un pic mai mare, dar încerc să fiu liniștit.
Ce înseamnă luxul pentru tine?
Luxul, foarte greu de descries! Pentru mine, a avea un loc frumos unde să stai, liniștea mea interioară, un prieten, un mentor, o mășină frumoasa și faptul că cei dragi mie sunt bine și sănătoși este definiția luxului.
Când nu eșți pe scenă sau în repetiții, cum preferi să-ți petreci timpul?
Sunt destul de active. Ies foarte mult la cafenele, singur, fiindcă îmi place să petrec mult timp cu mine însumi. Încerc să învăț alte lucrări, fac un pic de sport, conduc mașina fară o destinație aparte și nu refuz o plimbare, mai ales dacă am o companie interesantă și plăcută.
Dacă ar fi să o iei de la început, ce ai schimba sau ai face diferit?
Daca aș putea să reiau viață de la început, nu cred că aș mai lua-o pe același drum, adică cel al muzicii. Îmi place sportul foarte mult, sunt destul de priceput la unele, cum ar fi ping-pong, fotbal și handbal. Dar dacă ar fi tot pe drumul muzicii, aș prefera să îmi găsesc mentorii mult mai repede decât am făcut-o, că să scap de niste etape pe care le consider o pierdere de vreme.
