În premieră la Timișoara vor putea fi admirate lucrări ale artistului Pablo Picasso din colecția Musée Picasso, Antibes. Expoziția „Picasso en visite” va putea fi vizitată în centrul de artă Art Encounters în perioada 17 septembrie 2026 – 17 ianuarie 2027. Biletele vor fi disponibile începând de luna viitoare.
„Această expoziție are o miză dublă: întâlnirea publicului cu una dintre cele mai influente figuri ale artei moderne, pe cât de controversate, pe atât de importante în arta secolului XX, dar și deschiderea unui centru de artă dedicat integral artei contemporane, capabil să găzduiască expoziții la standarde muzeale internaționale, programe educaționale extinse și noi forme de dialog cu publicul.” – Diana Marincu, Director artistic al Art Encounters.
Curatoriată de Jean-Louis Andral, director al Musée Picasso, Antibes, expoziția reunește 69 de lucrări ale artistului, concentrându-se pe anii săi de creație din sudul Franței. Dincolo de imaginea consacrată a artistului, selecția urmărește libertatea gestului și felul în care Picasso traversează pictura, desenul, gravura și ceramica, într-un proces continuu de reinventare.
Motivele mitologice, figurile hibride și formele transformate dezvăluie un artist experimental și surprinzător de contemporan. După perioada petrecută la castelul Grimaldi din Antibes, Picasso a donat orașului lucrările realizate acolo, iar în 1966 clădirea a devenit Musée Picasso, primul muzeu din lume dedicat artistului, iar colecția sa rămâne una dintre cele mai importante mărturii ale libertății pe care și-a asumat-o Picasso de-a lungul vieții și carierei lui.
FOTO: 172935692 © Roka22 | Dreamstime.com

