Într-o cultură care glorifică graba și performanța, uneori chiar în favoarea sănătății fizice și mintale, jurnalista Diana Cosmin propune altă viziune: o viață trăită în propriul ritm, definită de sens personal și nu de validare externă
De la dimineți liniștite și ritualuri simple la călătorii pentru inspirație și cultură, povestea Dianei Cosmin, fondatoarea finesociety.ro, este o invitație la asumare, echilibru și întoarcere la sine. Pentru Diana, ziua perfectă începe cu o plimbare cu Charlie, cățelul ei, dimineața devreme, la orele 6:30, înainte ca motorul lumii să se pună în mișcare. Dianei i se pare un deliciu să fie pe drum așa devreme, în special pe timp de vară. Îi place să se bucure de soare, cel puțin câteva minute pe zi, și dacă timpul nu îi permite să stea câteva clipe pe o bancă, alege o masă la geam sau să meargă pe partea însorită a străzii.
„Senzația razelor de soare care te mângâie este ceva terapeutic, la fel și lumina naturală cât mai multă”, spune Diana Cosmin. Un alt obicei care îi face ziua mai bună este cititul, despre care spune că o poate duce oriunde, din Egiptul Antic până în viitor sau până în adâncurile propriului suflet.
Pentru Diana, o viață bine trăită este una care are sens și rost pentru ea: conform propriilor valori și gusturi, în ritm cu plăcerile și prioritățile sale. Nu caută niciodată permisiunea sau acceptul nimănui. „Definiția mea de viață bine trăită poate să nu semene absolut deloc cu definiția altcuiva și e normal să fie așa, dar cred că toate viețile bine trăite sunt vieți asumate. Dacă trăiești ca să dai socoteală altora, ca să fii văzut, ca să arăți, ca să dovedești, ca să bifezi, ca să alergi după lucruri pe care îți e teamă să nu le ratezi, atunci viața nici nu-ți mai aparține”, spune Diana Cosmin.
Un rol important în viața Dianei este jucat de artă și cultură. Teatrul și arta i-au fost prieteni buni pe tot parcursul vieții și astăzi nu știe cine ar fi devenit în absența lor. Prin artă, teatru și muzee s-a descoperit intelectual și emoțional.

„Teatrul, muzeele și arta sunt locuri în care te regăsești pe tine, transpus în creațiile altcuiva și uneori descris și explicat în amănunt. Ba chiar descoperi teritorii din tine care nici nu știai că există pe hartă” Dianei Cosmin, jurnalistă și fondatoare finesociety.ro
„Încerc să FIU, nu doar să fac”
Chiar dacă trăim într-o cultură a digitalului și a prezenței continue online, Diana a învățat să nu se ia mereu în serios și să nu transforme internetul într-o obligație. Motivul pentru care uneori exagerăm cu statul pe internet este senzația că trebuie să împărtășim fiecare secundă a vieții, să trăim „la comun” cu lumea orice minut din zi pentru a rămâne în atenția publicului. În realitate, internetul este, în esență, o joacă frumoasă și nu trebuie să devină o corvoadă, presiune sau motiv de FOMO. „De câte ori vocea mică din minte îmi spune: «Dar, Diana, trebuie să postezi și azi, altfel știi tu, algoritmul te penalizează, oamenii te uită…», îi mulțumesc de reamintire și îi spun că o să postez când vreau și simt eu, nu fiindcă îmi e frică de irelevanță”, adaugă Diana.
A învățat lecția pe propria piele. Pentru Diana, burnoutul nu a fost doar o perioadă grea, ci și o schimbare de perspectivă pe termen lung. Epuizarea nu este ceva ce „rezolvi” și apoi uiți, ci o realitate cu care înveți să trăiești conștient pentru că cei care au trecut printr-un astfel de episod trebuie să fie mereu atenți la ritm, la limite și la semnalele propriului corp: există o tendință veche, care nu dispare complet, aceea de a împinge lucrurile până la epuizare.

„Am luptat mult cu mine, iar felul în care am reușit să îmi găsesc un echilibru s-ar rezuma așa: încerc să fiu, nu doar să fac. E cel mai greu lucru, pentru că lumea de azi ne-a obișnuit că avem sens și merităm să existăm doar dacă producem, facem, livrăm, servim cuiva” Dianei Cosmin, fondatoarea finesociety.ro
De aceea, jurnalista preferă întotdeauna să renunțe la lucruri de pe lista de „to do” în favoarea unora care o fac fericită, cum ar fi să ia o pauză de cafea sau să citească dintr-o carte pe care altfel ar amâna-o până pentru seara sau pentru weekend. Nu își dorește ca realizarea fiecărei zilei să fie faptul că a bifat conștiincios toate obiectivele de pe listă, ca și cum ar aspira la o medalie imaginară de conștiinciozitate, și nu se mai simte vinovată că stă și se odihnește pur și simplu sau că își rezervă timp doar pentru ea. Atunci când călătorește, Diana caută ceea ce îi trebuie în acel moment: inspirație, pace, distracție sau uneori toate deodată. Pentru tihnă, Olanda este țara ei de suflet, cu orășelele în care, după 20 de ani, încă mai poate intra în aceleași cafenele și magazine pe care le frecventa în studenție. Atunci când caută inspirație și cultură, Londra, New York și Paris compun triada absolută a vieții sale. Iar pentru relaxare, alege întotdeauna un loc pe malul unei ape. „Iubesc insulele din Grecia la fel de mult cum iubesc Maldivele, unde aud des că lumea se plictisește, dar unde lipsa zgomotului de fond și liniștea mă fac să simt că mă întorc la mine însămi, ca un aparat pus la încărcat în priză. E o senzație delicioasă și pot sta o săptămână fără să mă mișc de pe șezlong, cu vinovăție zero”, adaugă Diana.
Scrie de când se știe și a studiat Diplomație și Relații Internaționale, iar de dragul acestei pasiuni Diana a locuit în cinci colțuri de lume: St. Louis (Missouri), Londra, Leiden (Olanda), Geneva și Viena. Viața jurnalistei se desfășoară, de ani buni, între două avioane, două destinații, două întâlniri: a fost în peste 50 de țări, iar aeroporturile sunt a doua ei casă și orele petrecute în avion, momente de răgaz și inspirație.

Ce este cafeaua pentru tine?
Cel mai plăcut ritual al zilei, care se poate întâmpla de oricât de multe ori pe zi.
La ce ora bei prima cafea?
La câteva minute după ce mă trezesc, pentru că îmi însoțește momentul de meditație și liniște matinală.
Cum preferi cafeaua?
Double espresso sau lungo, iar când vreau să trag de ea mai mult timp, americano.
Cel mai frumos loc unde ai băut o cafea?
În Leiden (Olanda), în cafeneaua mea studențească de pe Haarlemerstraat, pe terasă. Mă liniștește acel loc.
Unde ieși la o cafea în București / România cu prietenii?
La M60 și Beans & Dots.
Cu cine ți-ar plăcea să bei o cafea?
Cu Sarah Jessica Parker, mi se pare o femeie deosebit de cool.
Cum ai descrie stilul tău de leadership ca pe o cafea?
Pentru că în primul rând mă gestionez pe mine, aș zice double espresso, când sunt mai dură cu mine. Alteori, când sunt mai blândă… americano.

