Înainte să vorbim despre sustenabilitate, economie circulară sau reciclarea textilelor, merită să ne amintim că România a cunoscut dintotdeauna o altă formă de consum. Poate că soluția nu este să inventăm un nou mod de a ne îmbrăca, ci să redescoperim unul pe care l-am uitat.
Există un moment pe care aproape fiecare dintre noi l-a trăit. Deschizi un dulap vechi sau o ladă de zestre și găsești o haină care pare să fi rămas suspendată în timp. O ie cusută manual. Un palton care încă păstrează discret parfumul bunicii. O față de masă brodată cu răbdare sau o rochie păstrată „pentru ocazii speciale”. Sunt fragmente de viață. Au fost purtate la nunți, la botezuri, în prima zi de școală sau pentru fotografiile de familie care încă stau înrămate în sufrageria copilăriei noastre. Au fost ajustate, reparate, scurtate și reinventate. Au trecut prin mai multe anotimpuri și, uneori, prin mai multe generații. Mult timp, hainele nu au fost un produs de consum. Au fost o investiție. Se cumpărau rar, se îngrijeau atent și se transmiteau mai departe. Era firesc ca o soră mai mică să poarte puloverul celei mari sau ca o rochie să fie modificată pentru petrecerea de majorat a fiicei. Ceea ce astăzi numim sofisticat repair, reuse sau upcycling făcea parte, pur și simplu, din viața de zi cu zi. Poate tocmai de aceea multe dintre cele mai valoroase haine nu sunt cele mai scumpe, ci cele care au o poveste.
Cum am ajuns să cumpărăm mai mult și să păstrăm mai puțin
În ultimele două decenii, relația noastră cu hainele s-a schimbat radical. Moda a început să funcționeze după regulile vitezei. Tendințele apar și dispar într-un ritm amețitor, iar colecțiile noi ajung în magazine înainte ca precedentele să fi avut timp să fie… trăite. Fenomenul poartă numele de ultra-fast fashion: haine proiectate și produse cât mai rapid, inspirate de microtendințele momentului și vândute la prețuri extrem de mici. În spatele acestor prețuri se află însă materiale de calitate modestă, un consum uriaș de resurse și textile care ajung adesea să fie purtate doar de câteva ori înainte de a fi abandonate.
Schimbarea ține și de felul în care ne raportăm la propriile garderobe. Astăzi, cumpărăm adesea pentru un eveniment, pentru o vacanță sau chiar pentru o ședință foto. Algoritmii ne conving că există mereu ceva mai nou, mai actual, mai potrivit. O piesă vestimentară nu mai concurează doar cu cele din dulapul nostru, ci cu mii de imagini care ne apar zilnic pe ecran.
Paradoxul este că, deși garderobele noastre sunt mai pline decât oricând, sentimentul că „nu avem cu ce să ne îmbrăcăm” este tot mai prezent. Poate că adevărata pierdere nu este doar cantitatea de textile care ajunge să fie aruncată, ci și dispariția legăturii emoționale pe care o aveam cândva cu obiectele. În trecut, hainele îmbătrâneau odată cu noi. Astăzi, de multe ori, dispar înainte să apuce să capete amintiri.
Lecțiile pe care bunicile noastre nu le numeau sustenabilitate
„Tradiția românească este de a transmite hainele din generație în generație: de la bunică la mamă, de la mamă la fiică, de la sora mai mare la sora mai mică.“
Cătălina Iordan, ReDress România
Să privești spre trecut nu este o invitație de a idealiza vremurile de odinioară. Este, mai degrabă, o ocazie de a observa cât de firești erau gesturile pe care astăzi le considerăm soluții pentru viitor. Bunicile noastre știau să prelungească viața unui obiect. O cămașă uzată devenea cârpă de bucătărie. Resturile de materiale se transformau în covorașe țesute. Un pulover era desfăcut și tricotat din nou.
Nimic nu era perfect, dar aproape nimic nu era lipsit de valoare. În multe case exista o cutie cu nasturi păstrați de la haine vechi, ațe în zeci de culori și petice de material „care poate vor folosi cândva”. Era o formă de respect pentru muncă, pentru materiale și pentru lucrurile pe care le aveai. În timp ce astăzi Europa caută soluții pentru a reduce risipa textilă și pentru a prelungi viața produselor, România pornește cu un avantaj despre care se vorbește prea puțin. Avem o cultură a reparării și a reutilizării.
Mai aproape de ceea ce făceam deja
În ultimii ani, cuvinte precum „durabil”, „circular” sau „responsabil” au intrat în vocabularul industriei modei. Par concepte noi, însă multe dintre ele descriu comportamente pe care generațiile anterioare le practicau instinctiv. Să alegi o haină bine făcută, chiar dacă este mai scumpă. Să o repari atunci când se deteriorează. Să o dai mai departe când nu o mai porți… În același timp, tot mai multe branduri românești aleg să pună accent pe calitate în locul cantității. Materialele naturale, croielile atemporale și atenția acordată execuției sunt elemente care pot diferenția producția locală într-o piață dominată de viteză.
O conversație reală despre haine
În ultimii ani, discuțiile despre industria textilă s-au concentrat aproape exclusiv pe impactul asupra mediului. Mai rar vorbim despre relația pe care o avem cu hainele. De aici pornește și demersul ReDress România. Mai mult decât o inițiativă dedicată viitorului textilelor, ReDress își propune să deschidă o conversație despre consumul responsabil într-un mod accesibil. În fond, valoarea unei haine nu se termină în momentul în care proprietarul ei decide că nu o mai poartă. Schimbările importante încep rareori cu gesturi spectaculoase. De cele mai multe ori, ele pornesc din alegeri mici, repetate zi de zi.
Viitorul modei s-ar putea să semene cu trecutul
Poate că viitorul modei înseamnă să cumpărăm mai atent. Să alegem haine pe care să le îndrăgim și peste cinci ani. Să reparăm un fermoar în loc să aruncăm o geacă. Să donăm ceea ce nu mai purtăm. Să transformăm o piesă veche într-una nouă. Să oferim mai departe ceea ce pentru noi și-a încheiat povestea. Sau să reciclăm corect textilele vechi, devenite inutile. Gesturi simple. Dar suficiente pentru a schimba felul în care privim lucrurile. Pentru că o haină nu își pierde valoarea în clipa în care nu mai este în tendințe. Uneori, abia atunci începe o altă poveste. Poate că acesta este și cel mai important lucru pe care îl putem învăța de la generațiile dinaintea noastră: că obiectele făcute să dureze merită păstrate, iar cele mai valoroase haine nu sunt întotdeauna cele mai noi, ci cele care, după ani, încă au o poveste de spus. Iar dacă, peste ani, cineva va deschide dulapul nostru și va găsi o cămașă, o rochie sau un pulover pe care l-am purtat în momente importante, se va întreba cui i-au aparținut.
Când hainele vor putea spune în continuare povești, înseamnă că nu le-am tratat doar ca pe niște obiecte, ci ca pe niște păstrători ai rădăcinilor noastre. Până la urmă, cea mai frumoasă definiție a consumului responsabil nu este aceea de a avea mai puține lucruri, ci de a le oferi timp să însemne ceva.
Foto principal: 259521053 @ Antonello Marangi | Dreamstime.com
