Connect with us

Hi, what are you looking for?

People

Salt în necunoscut: Kai-Uwe Trillenberg  

Salt in necunoscut Kai Uwe Trillenberg

De la plajele Asiei a dat direct piept cu iernile României, dar și cu un nou început profesional alături de una dintre cele mai puternice mărci auto din lume. Când a primit propunerea de a deveni CEO al Mercedes-Benz România, Kai-Uwe Trillenberg spune că a fost ca „un salt în necunoscut”, pe care l-a îmbrățișat cu entuziasm. de

Colegii care lucraseră deja aici i-au vorbit despre oameni, despre contextul de business și i-au transmis un feedback „extrem de pozitiv” despre experiența  
lor în România, lucru care i-a întărit decizia de a accepta acest rol.  

„Nu mai fusesem niciodată în România, așa că a fost un salt în necunoscut, pe care l-am îmbrățișat cu entuziasm”, povestește Kai-Uwe Trillenberg, numit CEO al Mercedes-Benz România în decembrie 2025, după o carieră construită în piețe extrem de dinamice precum China și Thailanda.   

Deși vine dintr-o regiune cu „giganți asiatici” și volume mult mai mari, el vede România ca pe o piață cu „potențial de creștere semnificativ”.  În plus, după ani petrecuți în climatul foarte cald al Asiei, îl amuză să recunoască faptul că și perspectiva de a trăi „o iarnă adevărată”  a devenit, pentru el, o schimbare neașteptat de atractivă.  

Forța unui brand

Prima sa surpriză la sosirea în România a fost forța aproape palpabilă a brandului pe plan local. „Ce m-a impresionat cu adevărat a fost forța incredibilă a Mercedes-Benz aici”, spune, subliniind „dedicarea profundă și loialitatea autentică” a clienților români, pe care le descrie drept „cu adevărat inspiraționale”.  

Comparând România cu alte piețe în care a lucrat, Trillenberg vorbește despre un ritm propriu de dezvoltare. Parcursul său de la mediul agil de la smart, trecând prin creșterea de la Brabus și până la ritmul intens din China și transformările accelerate din Thailanda, i-a oferit „o perspectivă unică asupra diferitelor piețe”.  „Este încă prea devreme să trag concluzii definitive; mă aflu clar într-o etapă de învățare”, spune el la doar două luni după preluarea rolului. Dacă în Asia a lucrat adesea cu echipe mai tinere, aici găsește „o echipă mai matură”, ceea ce înseamnă că schimbarea cere „o abordare diferită”, dar aduce și „un plus semnificativ de experiență și stabilitate”.  Ambiția sa este să echilibreze „bunele practici din piețele mai dinamice” cu expertiza acumulată local: „Nu există alb sau negru… este vorba despre a găsi cea mai bună direcție”.  

Amprentă personală

Kai-Uwe Trillenberg își definește prioritatea în termeni simpli: să înțeleagă cu adevărat contextul. „Obiectivul meu la început este să înțeleg cu adevărat contextul: să analizez datele, să învăț specificul pieței și, mai ales, să cunosc echipa și partenerii noștri la nivel uman.”  Componenta umană rămâne, în viziunea sa, „esențială”.  

Filosofia sa este fermă, dar orientată spre autonomie: dacă există lucruri de îmbunătățit, „putem schimba acel ceva”, iar rolul lui este să ofere cadrul și suportul necesare.  El avertizează că, atunci când oamenii sunt „constant contraziși sau controlați excesiv”, în timp „ajung să nu mai gândească și să nu mai fie proactivi”. 

Advertisement. Scroll to continue reading.

Deși se descrie ca fiind exigent, cu „așteptări ridicate în ceea ce privește performanța”, spune clar că „frâiele rămân în mâinile lor”, pentru că are încredere în expertiza echipei și se vede ca un ghid pe parcurs. Stilul său de leadership este rezultatul direct al propriei evoluții și al mentorilor întâlniți. „La începutul carierei, am avut norocul extraordinar să fiu încurajat să gândesc critic, să mi se acorde încredere și responsabilitate și, esențial, să mi se permită să greșesc și să învăț din aceste greșeli”, își amintește el. 

A preluat conștient acest model: vrea să construiască o cultură în care oferă „încredere deplină”, lasă loc pentru asumarea responsabilității, încurajează atingerea potențialului maxim și intervine cu ghidaj atunci când este nevoie de sprijin sau direcție.

Dincolo de cifre și ținte, își formulează obiectivul într-o cheie profund personală: „În cele din urmă, îmi doresc să am un impact pozitiv. Să las o amprentă și să contribui la dezvoltarea brandului”.  Iar această amprentă nu poate exista fără echipă: „Mai presus de toate, vreau să aduc întreaga echipă alături de mine în acest parcurs, pentru că ei sunt, fără îndoială, motorul acestui business”.  

În plus, crede că inovația și creșterea sunt imposibile fără erori pe parcurs. De aceea insistă pe crearea „unui spațiu sigur în care oamenii pot învăța din greșeli”, condiție pe care o consideră esențială pentru progres continuu.  Indiferent de rol sau de amplitudinea responsabilităților, principiile rămân aceleași: „Cred în transparență și predictibilitate, astfel încât echipa mea să știe întotdeauna unde ne aflăm și în ce direcție ne îndreptăm”.  

Alchimia succesului

Lucrând pentru un brand global, Kai-Uwe Trillenberg vorbește cu naturalețe despre elementele care nu se schimbă niciodată. „Frumusețea de a lucra pentru un brand global precum Mercedes-Benz constă în faptul că valorile noastre fundamentale sunt universale”, spune el.  Aspirarea constantă la excelență, „mentalitatea de învingători” și pasiunea autentică pentru brand sunt, în viziunea sa, constante indiferent că vorbim despre Stuttgart, Beijing, New York sau București.  

Adaptarea intervine în modul în care aceste valori sunt cultivate în fiecare piață. În România, maturitatea echipei cere o metodologie diferită față de piețele cu echipe mai tinere și ultraagile.  Obiectivul declarat este același – stimularea schimbării și a inovației –, însă „cum-ul” se ajustează pentru a valorifica „experiența și cunoștințele solide” ale oamenilor. 

„«Ce-ul» (valorile și obiectivele noastre) rămâne constant; «cum-ul» (execuția și implicarea) este zona în care intervine adaptarea”, explică Trillenberg, subliniind că totul se face cu scopul de „a consolida efortul nostru comun către excelență”.  Practic, el vede România ca pe o scenă unde bune practici din piețe foarte dinamice pot fi îmbinate cu un mod de lucru deja consolidat.  

Pe termen lung

Kai Uwe Trillenberg

Privind către viitor, Kai-Uwe Trillenberg crede că România are, mai ales în sectorul auto, un avantaj competitiv real pe termen lung. Acesta este construit atât pe „evoluția preferințelor clienților”, cât și pe „oferta excepțională de produse” pe care compania o are aici.  Vorbește despre „un portofoliu impresionant”, capabil să răspundă unei game largi de nevoi, dar mai ales despre faptul că permite clienților „să aleagă cu adevărat mașina potrivită stilului lor de viață și necesităților personale”. Tranziția către autovehiculele electrice joacă un rol central în această viziune.

Din experiențele trăite în piețe dinamice, el observă că „odată ce conduci o mașină electrică, apare o tendință clară de a nu te mai întoarce la motoarele  
cu combustie”.   

Fundamentul personal

Dincolo de poziții, strategii și piețe, Kai-Uwe Trillenberg își ancorează echilibrul interior în două constante: familia și sportul. „Totul începe din familie”, spune el fără ezitare.  Timpul petrecut cu cei dragi și certitudinea unui „nucleu solid și stabil” acasă îi oferă perspectiva clară asupra a ceea ce contează cu adevărat și creează echilibrul emoțional pe care se construiește restul. O a doua ancoră este relația longevivă cu sportul. Se descrie cu autoironie ca fiind „dependent” de activitatea fizică și povestește cum, încă din anii de școală, săriturile cu schiurile l-au învățat disciplină, concentrare și reziliență, departe de casă.  De atunci și până la rutina sa actuală, sportul a rămas un obicei definitoriu, unul dintre cele mai puternice instrumente care i-au modelat claritatea mentală.  

Advertisement. Scroll to continue reading.

Această combinație între stabilitatea de acasă și disciplina sportivă îl ajută să rămână lucid într-un rol care presupune decizii rapide, presiune și expunere constantă.  Pentru el, echilibrul personal nu este un detaliu secundar, ci infrastructura invizibilă care susține toate deciziile profesionale.  

Întrebat de ce brandul pe care îl conduce în România este, de generații, respectat și admirat, Kai-Uwe Trillenberg revine la esență: istoria și inovația. „În esență, am inventat automobilul, punând literalmente lumea în mișcare”, spune el, amintind de actul fondator care a setat standardul pentru următorii 140 de ani.  Acea moștenire de pionierat obligă și inspiră, iar „dedicarea continuă pentru inovare” a transformat Mercedes-Benz într-un „icon cultural, recunoscut și admirat în întreaga lume”.  

Written By

You May Also Like

News

Bucureștiul se alătură inițiativei globale Mercedes-Benz Studios, un format de brand experience care aduce împreună prezentări de produs, design, inovație, cultură și interacțiune directă...

Lifestyle

Mercedes-Benz își extinde portofoliul din segmentul luxury prin anunțarea noului Mercedes-Maybach VLS, ridicând conceptul grand limousine la un nou standard de lux rafinat Anul...

News

„Vision V marchează începutul unei noi ere pentru Mercedes-Benz Vans. Este demonstrația clară a modului în care integrăm luxul într-un spațiu generos și definim...

News

La show-ul „The City of Genius” din Shanghai, Mercedes-Benz și Moncler au făcut următorul pas în colaborarea lor. Alături de lansarea campaniei de brand,...

Fashion & Style

Mercedes-Benz România anunță lansarea Fashion Talent Award, o competiție pentru tineri designeri, ce se desfășoară cu ocazia Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week 2024. Concursul este...

News

Mercedes-Benz avansează cu o gamă interesantă de progrese digitale menite să transforme experiențele clienților Punctul central este un nou asistent virtual MBUX care utilizează...

Art & Design

Cum ia naștere o operă de artă atunci când eleganța emblematicei Clase G de la Mercedes-Benz întâlnește elemente de design distinctive ale Moncler? Piesa...

News

SUV-ul de lux al Mercedes-Benz, modelul electric EQS este disponibil și în România. Cum arată luxosul model electric al producătorului german de mașini. Cu...

Exquisite Hobbies

Vești bune pentru fanii brandului Mercedes-Benz. Compania germană a anunțat ce modele va lansa anul viitor și se pare că 2023 va fi unul...

Lifestyle

Pentru al șaptelea an consecutiv, Mercedes-Benz rămâne singura marcă de lux din sectorul auto, prezentă în top 10 „Best Global Brands” din acest an....

Advertisement

Copyright © 2026 ICON by Biz Mai mult ca oricând, oamenii au nevoie să-și găsească timp să se oprească. Și să respire. Pentru că totul se întâmplă acum. E urgent și în viteză, cu greu mai găsim timp pentru ce contează cu adevărat. Pentru noi. În toată această perioadă de vrie ne bucurăm să vedem și oameni care reușesc să se bucure de viață. De fiecare zi, cu tot ce aduce ea. Care nu renunță la momentele prețioase și au învățat să transforme rutina de acasă sau chiar din vacanță în adevărate experiențe. Ei sunt oamenii care ne-au inspirat să dăm viață acestui proiect. Care demonstrează prin propriul exemplu că de noi, de fiecare în parte, depinde să avem o viață așa cum visăm. Noi ne transformăm trăirile de azi în amintiri de neuitat. Nu, nu sunt supraoameni. Nici personalități lipsite de griji. Sunt oameni reali, pe care îi știm și cu care colaborăm de ani buni. Oameni care aleg să se ocupe și de ei, așa cum se ocupă de proiectele importante din viața lor. Pe unii îi cunoașteți, pe alții îi veți descoperi și sperăm că vă vor oferi acel moment neașteptat de încântare. Ei sunt oamenii ICON și ne bucurăm să-i aducem în lumina reflectoarelor.