Pentru Adi Hădean, călătoria este o școală continuă. Îndrăgitul chef nu călătorește doar ca să bifeze restaurante sau liste, ci ca să înțeleagă oamenii.
Pentru acesta, bucătăria este un limbaj, iar atunci când merge într-un loc nou încearcă întotdeauna să îi învețe „dialectul”. „Mă interesează piața, brutăria de cartier, felul în care miroase dimineața un oraș, ce mănâncă oamenii obișnuiți la prânz, nu doar ce pun bucătarii celebri în farfurie”, spune Adi Hădean. Pentru el, călătoria este o recalibrare, care îi amintește de ce și pentru cine gătește.
Pentru Adi Hădean, cele mai bune experiențe nu au fost planificate: au fost recomandări primite pe stradă, piețe descoperite din greșeală, taverne în care a intrat doar pentru că mirosea bine.
Mâncarea este felul său de a înțelege un loc și inevitabil toate călătoriile acestuia ajung să fie legate de experiențe culinare. „Chiar dacă plec pentru odihnă sau pentru familie, ajung să caut brutăria bună, măcelăria interesantă, vinul local, piața de sâmbătă. Nu o fac din obligație profesională, ci din reflex.”
Recomandările lui chef Hădean

Istanbul
De ce te-ai oprit la această destinație?
Pentru energie, pentru amestecul de culturi, pentru felul în care orașul acesta te obligă să fii prezent. De fiecare dată îl descopăr altfel. E un oraș cu straturi. Și de fiecare dată când mă întorc, simt că îmi mai adaug câțiva ani de viață. Prima oară am ajuns acolo fără mari așteptări și am plecat schimbat. M-a impresionat naturalețea cu care tradiția și modernitatea coexistă. Respectul pentru ingredient, pentru gest, pentru ospitalitate. La Istanbul am înțeles că bucătăria mare nu e despre sofisticare inutilă, ci despre profunzime și memorie.
O amintire plăcută. O dimineață pe malul Bosforului, cu un börek în mână și ceai negru într-un pahar mic de sticlă. Nimic sofisticat. Dar perfect.
Dacă mă întreabă cineva în mijlocul nopții unde aș zbura acum, i-aș spune… La Istanbul. Fără bagaj mare. Doar cu buletinul, portmoneul şi hainele de pe mine.
De ce recomanzi acest loc, dincolo
de partea culinară? Pentru istorie, pentru arhitectură, pentru energia dintre două continente.
Ce îți place să faci acolo? Mă plimb mult. Traversez Bosforul cu vaporașul. Intru în piețe. Mă uit la oameni. Mănânc.
Experiență culinară de neratat. Un mic dejun turcesc adevărat, luat fără grabă. Kokorec pe stradă. Çag kebab în pasajul Hocapasa.
3 locuri unde mănânci bine și ce ai recomanda: Çiya Sofrası – preparate anatoliene; lahmacun și tocănițe regionale; Murver – bucătărie turcească modernizată; Turk by Fatih Tutak – 2 stele Michelin luate pe merit.
Unde recomanzi să stea? În Karaköy sau Beyoğlu, sau în Fatih, aproape de apă, pentru acces ușor la multe puncte cheie ale Istanbulului turistic. Cine are bani poate sta la Peninsula, Four Seasons, Kempinsky sau Shangri La, toate pe malul Bosforului. Sau în Bebek, pentru mai multă liniște.

Maramureș
De ce te-ai oprit la această destinație?
Pentru rădăcini. Pentru simplitate. Pentru excesul de ospitalitate.
O amintire plăcută. O masă lungă într-o casă de lemn, cu horincă turnată fără măsură și mâncare gătită din memorie, nu din rețetă. În afară de asta, copilăria mea în casa părinților mei și în casa bunicilor, tot ce m-a făcut.
De ce recomanzi acest loc, dincolo de partea culinară? Pentru liniște și pentru ritmul altui timp.
Ce îți place să faci acolo? Stau. Ascult. Mă reconectez. Mănânc bine.
Experiență culinară de neratat. Orice ți-or da oamenii locului, că nu se joacă cu mâncare proastă.
3 locuri unde mănânci bine și ce ai recomanda: Casa Iurca de Călinești – papricaș din ciuperci de părure; La unul din multele puncte gastronomice locale, mai autentic de atât nu poți găsi; La orice păstrăvărie, poate la 2-3, să aibă ce să compare.
Unde recomanzi să stea? Într-o pensiune tradițională din Breb sau Desești. Simplitatea face parte din experiență.

San Sebastián
De ce te-ai oprit la această destinație? Pentru densitatea incredibilă de talent pe metru pătrat. Pentru felul în care tradiția bască a fost dusă la excelență fără să-și piardă sufletul. San Sebastián m-a făcut să înțeleg că fine dining-ul poate conviețui natural cu mâncarea populară.
O amintire plăcută. Prima cină cu Andoni Luis Aduriz la Bodegon Alejandro, prima sticlă de txacol.
Dacă mă întreabă cineva în mijlocul nopții unde aș zbura acum, i-aș spune…
La San Sebastián. Pentru câteva zile de mâncat, mers pe jos și liniște pe malul oceanului.
De ce recomanzi acest loc, dincolo de partea culinară? Pentru ocean, pentru eleganța orașului, pentru felul în care știu să trăiască bine fără ostentație.
Ce îți place să faci acolo? Plimbări pe plaja La Concha dimineața. Intru în baruri fără plan, dar cu multă deschidere. Mă mir întruna.
Experiență culinară de neratat. Un tur de pintxos prin orașul vechi, făcut fără grabă, din loc în loc.
3 locuri unde mănânci bine și ce ai recomanda: Arzak – meniu degustare complet; Bar Néstor – tortilla și txuleta; La Cuchara de San Telmo – pintxos și obraji de vită.
Unde recomanzi să stea?
În orașul vechi pentru atmosferă sau aproape de plaja La Concha pentru liniște și plimbări lungi.

