Connect with us

Hi, what are you looking for?

Lifestyle

Un gin românesc câștigă aurul la World Gin Awards 2026 Londra

Zen Gin 23

Cristian Georgescu, antreprenor român cu peste 20 de ani de experiență în IT, absolvent de cibernetică și cu studii de regie la New York, a reușit să transforme o pasiune începută ca hobby într-un business artizanal recunoscut internațional în mai puțin de un an de la lansare

Antreprenorul a lansat pe piață în urmă cu doar 10 luni un gin artizanal românesc, care a reușit într-un timp foarte scurt să se remarce într-o competiție internațională alături de sute de etichete din zeci de țări. Totodată, a atras și asociați puternici: Anamaria Georgescu, Felix Pătrășcanu, Mălin Dan și Sergiu Neguț. 

Zen Gin, produs în Măgurele de distileria Gin Religion, a fost distins cu Medalia de Aur la categoria Contemporary Style Gin și titlul de Country Winner România în cadrul competiției internaționale World Gin Awards 2026, una dintre cele mai importante competiții dedicate industriei ginului la nivel mondial.

„Nu ne-am propus inițial să construim un brand, ci să facem un gin în care credem. Faptul că, la doar câteva luni de la lansare, primim o astfel de recunoaștere internațională este o confirmare extraordinară” Cristian Georgescu, fondatorul Zen Gin.

Organizată de TheDrinksReport.com, competiția face parte din platforma World Drinks Awards, iar jurizarea are loc prin degustare „blind”, realizată de experți internaționali din industria băuturilor premium.

Zen Gin 9

Zen Gin Signature, produsul premiat, este încadrat în categoria Contemporary Style Gin, unde accentul cade pe personalitatea aromatică, originalitatea și interpretarea contemporană a stilului clasic de gin. Distincția obținută poziționează astfel Zen Gin printre cele mai apreciate ginuri contemporane din lume și confirmă potențialul noii generații de distilate premium românești.

Produs artizanal în loturi mici, în distileria din Măgurele, Zen Gin este realizat din ingrediente naturale, fără aditivi artificiali, printr-un proces atent controlat. Distileria dezvoltă inclusiv rețete personalizate de gin pentru experiențe private, evenimente speciale sau colaborări dedicate în zona HoReCa și corporate.

Un element distinctiv al brandului este designul sticlei, realizat de designerul român Alexandra Ghioc din Iași. Inspirată de arhitectura New York-ului și de silueta emblematică a Chrysler Building, sticla include un element interactiv integrat sub forma unui disc rotativ care oferă sugestii de pairing și servire – de la combinații de tonic până la asocieri culinare – transformând produsul într-o experiență de degustare ghidată.

Într-o piață locală în care categoria distilatelor premium este încă în dezvoltare, succesul Zen Gin vine într-un moment în care consumatorii și industria HoReCa acordă tot mai multă atenție produselor craft, ingredientelor naturale și brandurilor cu identitate autentică.

Prin această distincție internațională, Zen Gin devine unul dintre puținele branduri românești de gin recunoscute la nivel global și un exemplu al noii generații de produse premium dezvoltate local, cu ambiții internaționale.

Advertisement. Scroll to continue reading.
Written By

You May Also Like

Advertisement

Copyright © 2026 ICON by Biz Mai mult ca oricând, oamenii au nevoie să-și găsească timp să se oprească. Și să respire. Pentru că totul se întâmplă acum. E urgent și în viteză, cu greu mai găsim timp pentru ce contează cu adevărat. Pentru noi. În toată această perioadă de vrie ne bucurăm să vedem și oameni care reușesc să se bucure de viață. De fiecare zi, cu tot ce aduce ea. Care nu renunță la momentele prețioase și au învățat să transforme rutina de acasă sau chiar din vacanță în adevărate experiențe. Ei sunt oamenii care ne-au inspirat să dăm viață acestui proiect. Care demonstrează prin propriul exemplu că de noi, de fiecare în parte, depinde să avem o viață așa cum visăm. Noi ne transformăm trăirile de azi în amintiri de neuitat. Nu, nu sunt supraoameni. Nici personalități lipsite de griji. Sunt oameni reali, pe care îi știm și cu care colaborăm de ani buni. Oameni care aleg să se ocupe și de ei, așa cum se ocupă de proiectele importante din viața lor. Pe unii îi cunoașteți, pe alții îi veți descoperi și sperăm că vă vor oferi acel moment neașteptat de încântare. Ei sunt oamenii ICON și ne bucurăm să-i aducem în lumina reflectoarelor.