Connect with us

Hi, what are you looking for?

News

Cum se pregătește Harghita pentru anul 2027, când va fi Regiune Gastronomică Europeană

Harghita kurtos

Județul Harghita continuă pregătirile pentru anul 2027, când va deține titlul de Regiune Gastronomică a Europei, prin dezvoltarea unor programe dedicate promovării gastronomiei locale, producătorilor regionali și turismului sustenabil.

În acest context, tot mai multe restaurante, ferme și mici producători aleg să se implice activ în inițiativele lansate de Visit Harghita, contribuind la consolidarea identității culinare și culturale a județului.

Restaurante și producători locali implicați în programele gastronomice ale județului

66 de restaurante s-au înscris în programul de certificare Myrmidone, un sistem care recunoaște unitățile de alimentație publică ce promovează ospitalitatea responsabilă, ingredientele locale și preparatele tradiționale specifice zonei. Certificarea pune accent pe colaborarea cu producători din proximitate, integrarea preparatelor locale în meniuri și reducerea risipei alimentare.

În paralel, alte 33 de ferme și mici producători participă la programul Open Farm, inițiativă dedicată exploatațiilor agricole și unităților de procesare alimentară care își deschid activitatea către public, prin vizite organizate și experiențe autentice în mediul rural.

O hartă gastronomică a județului și trasee tematice pentru vizitatori

Unitățile certificate sau incluse în programele gastronomice vor face parte din viitoarea hartă gastronomică a județului Harghita, disponibilă atât în format tipărit, cât și online. Proiectul își propune să ofere turiștilor și vizitatorilor acces facil la restaurante, ferme și experiențe culinare autentice din regiune.

Totodată, autoritățile și partenerii implicați lucrează la dezvoltarea unor trasee tematice cu specific gastronomic, care vor pune în valoare diversitatea culturală și tradițiile culinare ale județului. Inițiativa urmărește consolidarea unei rețele locale sustenabile și crearea unei conexiuni directe între comunitate, producători și vizitatori.

„Signature Dish” promovează preparatele reprezentative ale județului

În cadrul pregătirilor pentru anul gastronomic european 2027, continuă și dezvoltarea programului „Signature Dish”, care reunește preparate reprezentative pentru județul Harghita. Până în prezent, au fost selectate 50 de specialități locale, rezultate în urma colaborării dintre bucătari, profesioniști din domeniul gastronomic și membrii comunității.

Selecția evidențiază preparate și deserturi care reflectă specificul multicultural al județului, tradițiile locale și utilizarea ingredientelor regionale. Aceste preparate vor fi incluse într-un volum dedicat gastronomiei harghitene, programat pentru lansare în toamna acestui an.

„Harghita este un județ cu o identitate gastronomică aparte, construită din întâlnirea mai multor culturi și tradiții culinare. Ne dorim ca în 2027 să prezentăm această diversitate autentică și să arătăm că gastronomia locală poate deveni un motor important pentru dezvoltarea comunităților și pentru promovarea județului la nivel european”

Szabó Károly, director executiv Visit Harghita.

Bune practici la nivel național

Județul Harghita devine, astfel, nu doar o destinație gastronomică în plină dezvoltare, ci și un exemplu de bune practici la nivel național. Know-how-ul acumulat de Visit Harghita în procesul de pregătire pentru titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2027 este deja valorificat într-un cadru mai amplu de cooperare, alături de alte regiuni din România. Banatul, desemnat / candidat pentru titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028, și Dobrogea, candidată pentru 2029, continuă această direcție, confirmând că gastronomia locală poate deveni un instrument strategic de promovare turistică, dezvoltare economică și consolidare a identității regionale.

Written By

Alte articole care ți-ar plăcea

News

Budapesta își consolidează oferta turistică printr-o serie de noi deschideri și investiții hoteliere, care aduc în capitala Ungariei branduri internaționale și concepte de cazare...

Haute Cuisine

La trei ani de la deschidere, MOSH Bar & Dinner lansează al doilea sezon al MOSH Michelin Series. Prima rezidență are loc pe 29...

Haute Cuisine

Organizată de ialoc.ro, Călătorii și Farfurii şi Studio Maller, prima ediție Bucharest Food Week aduce împreună peste 100 de restaurante din oraș, meniuri dedicate...

Haute Cuisine

MOSH Bar & Dinner deschide o nouă linie de business dedicată companiilor și agențiilor, prin care extinde modelul restaurantului către evenimente corporate, private dining...

Travel

Unul dintre hotelurile emblematice ale complexului Riviera Holiday Club din Nisipurile de Aur, HVD Boutique Hotel Oasis, a marcat împlinirea a 70 de ani...

People

Pentru Oana Bulexa, vacanțele nu se rezumă doar la relaxare și nu sunt doar o formă de deconectare, ci și o sursă constantă de...

Culture

Colinele Transilvaniei intră în luna august cu un calendar de peste 20 de evenimente organizate în sate, biserici fortificate, gospodării, cetăți și spații culturale...

Haute Cuisine

Hotel Epoque lansează Private Cooking Class, o nouă experiență gastronomică prin care deschide bucătăria L’Atelier către oaspeții care își doresc mai mult decât o...

News

Românii arată un apetit mai mare pentru călătoriile de vară anul acesta, numărul rezervărilor confirmate dus-întors pentru perioada iunie–august 2026 fiind cu 41,3% mai...

Art of Living

Budapesta își consolidează poziția pe harta destinațiilor europene premium odată cu deschiderea The St. Regis Budapest, noul hotel al celebrului brand internațional St. Regis....

Advertisement

Copyright © 2026 ICON by Biz Mai mult ca oricând, oamenii au nevoie să-și găsească timp să se oprească. Și să respire. Pentru că totul se întâmplă acum. E urgent și în viteză, cu greu mai găsim timp pentru ce contează cu adevărat. Pentru noi. În toată această perioadă de vrie ne bucurăm să vedem și oameni care reușesc să se bucure de viață. De fiecare zi, cu tot ce aduce ea. Care nu renunță la momentele prețioase și au învățat să transforme rutina de acasă sau chiar din vacanță în adevărate experiențe. Ei sunt oamenii care ne-au inspirat să dăm viață acestui proiect. Care demonstrează prin propriul exemplu că de noi, de fiecare în parte, depinde să avem o viață așa cum visăm. Noi ne transformăm trăirile de azi în amintiri de neuitat. Nu, nu sunt supraoameni. Nici personalități lipsite de griji. Sunt oameni reali, pe care îi știm și cu care colaborăm de ani buni. Oameni care aleg să se ocupe și de ei, așa cum se ocupă de proiectele importante din viața lor. Pe unii îi cunoașteți, pe alții îi veți descoperi și sperăm că vă vor oferi acel moment neașteptat de încântare. Ei sunt oamenii ICON și ne bucurăm să-i aducem în lumina reflectoarelor.