Director artistic al Filarmonicii între anii 1991–2009, dirijorul Cristian Mandeal revine la pupitrul Orchestrei Filarmonicii George Enescu după 17 ani, în concertele simfonice sold-out din 16 și 17 aprilie. Cu o profundă semnificație pentru instituție, această reîntâlnire simbolică aduce pe scena Ateneului Român un program de o densitate emoțională aparte, care include lucrări de Wagner, Strauss și Mahler.
Cristian Mandeal a dirijat, pe parcursul celor peste 50 de ani de carieră, majoritatea orchestrelor din România și numeroase ansambluri internaționale de prim rang, printre care London Symphony, London Philharmonic, Staatskapelle Dresden, Orchestra Radio Bavareză, Orchestra Operei de Stat din Viena și Filarmonica din Israel, evoluând la festivaluri precum cel de la Edinburgh, Primăvara de la Praga, Quincena Musical și Primăvara de la Tokyo. A colaborat cu artiști de renume precum Radu Lupu, Krystian Zimerman, Vadim Repin, Elisabeth Leonskaja, Leonidas Kavakos sau Yefim Bronfman. Devotat lui George Enescu, a dirijat în premieră opera Oedipe în Marea Britanie (2002) și Italia (2005) și prezidează Enescu Society of London din 2008. Cele peste 80 de înregistrări ale sale includ lucrările orchestrale complete ale lui Brahms și Enescu, precum și interpretări apreciate ale lui Bruckner.
Programul include Preludiu şi Moartea Isoldei de Richard Wagner, Poemul simfonic Don Juan de Richard Strauss și Partea a IV-a din Simfonia nr. 9 de Gustav Mahler.

